Fbx

File de poveste

This content shows Simple View

septembrie 2018

Dieta ketogenica!

Dieta ketogenica nu este atat de complicata precum alte cure de slabire. Aceasta accelereaza rata proceselor metabolice si arde rapid depozitele de grasime. Tot ceea ce trebuie sa faci e sa reduci consumul de carbohidrati si sa aduci un aport mai mare de grasimi organismului tau.

Ce alimente avem voie sa consumam in dieta ketogenica?

  • carne (pui, peste, vita , porc), slanina, ficat
  • oua
  • uleiuri vegetale de migdale sau cocos
  • unt si branzeturi fermentate
  • masline, nuci, seminte de in sau de susan
  • avocado, mere ( cat mai putine citrice)
  • broccoli, spanac, salata, conopida, dovlecei, vinete, rosii, ardei, castraveti, fasole verde
  • ceai negru sau verde si cafea neindulcite

Ce alimente sunt interzise in dieta ketogenica?

  • paste, orez, cartofi, cereale, produse de panificatie si cofetarie
  • fructe foarte dulci sau fructe confiate
  • miere
  • lactate nefermentate
  • alcool
  • bauturi carbogazoase
  • zahar sau indulcitor

Este recomandat sa ai 3 mese principale si 2 gustari , sa consumi cel putin 2l de lichide pe zi. Daca faci sport, poti consuma mai multe glucide, dar cu limita.

Cu dieta ketogenica vei pierde rapid cat mai multe kilograme, in acelasi timp aceasta cura oprind dezvoltarea celulelor canceroase, scade colesterolul, trateaza sindromul metabolic al diabetului de tip II si a bolii Parkinson.

Dieta Ketogenica are si dezavantaje, deoarece iti priveaza organismul de mineralele si vitaminele obtinute din fructe si creste nivelul de aciditate gastrica. In primele saptamani te poti simti mai fara vlaga, te poti constipa si de aceea este indicat sa incepi aceasta dieta intr-o perioada in care nu esti la job sau facultate (week-end sau concediu).

Tu ai urma aceasta dieta? Sau o consideri ineficienta sau greu de respectat?



7 motive sa incerci pilates

Pilates este un sistem de exercitii mai usoare, insa perfect controlate. Aceste exercitii, foarte populare in SUA, ofera in primul rand un echilibru mult mai bun al corpului si o postura mult mai frumoasa. Exercitiile au fost dezvoltate de catre germanul Joseph Pilates, in urma cu mai bine de 100 de ani. Sa vedem insa beneficiile pe care pilates le poate aduce organismului tau!

Imbunatateste viata sexuala. Dupa practicarea unei sedinte de pilates nu vei obosi si vei fi mult mai calma. In plus, exercitiile de intindere te pot ajuta sa ai o mai buna flexibilitate si in dormitor.

Ajuta in durerile de spate. Exercitiile pilates au fost la inceput folosite pentru persoanele care aveau nevoie de recuperare fizica in urma unui accident, asadar sunt perfecte pentru persoanele care au probleme cu spatele.

Imbunatatesc sanatatea articulatiilor. Fiind vorba de exercitii mai usoare, pentru care nu trebuie sa depui un efort fizic foarte mare, pilates este bland cu articulatiile tale. Persoanele care practica regulat pilates sunt mai putin predispuse aparitiei osteoporozei.

Lucreaza toate grupele de muschi. Antrenamentul de pilates incepe de obicei cu exercitii usoare, care sa lucreze grupele mai mici de muchi, inainte de a pune accentul si pe grupele importante. Insa intr-o ora de pilates iti vei lucra toti muschii.

Modeleaza frumos corpul. Fiind vorba de exercitii de intindere, executate lent si corect, pilates iti modeleaza corpul. Practicat de 3 ori pe saptamana, vei observa o imbunatatire a tonusului muscular, a pielii si chiar o scadere in greutate dupa mai putin de 2 luni.

Imbunatateste circulatia sanguina si respiratia. Exercitiile se bazeaza si pe controlul respiratiei, fructificand la maxim absorbtia de oxigen de catre sange. In acest fel, vei observa si o imbunatatire a circulatiei periferice.

Poate fi practicat de oricine, la orice varsta, chiar si de catre femeile insarcinate. Cel care a creat aceste exercitii a murit la varsta de 84 de ani, si practica zilnic pilates. Exercitiile sunt recomandate si femeilor insarcinate, care nu doresc sa ia mult in greutate, vor o nastere usoara si o revenire rapida a greutatii initiale.



Arta si catharsis

Nu exista dubiu ca, prin comparatie, bisnitarii slinosi si insolenti, cu afacerile lor oneroase,  sunt de pus la rana.  Ba, intr-un clasament destinat sa le provoace unora naduf si altora  orgolii, portretul acestui  nervos il infatiseaza ca pe un personaj de talia umanistilor Renasterii, care sustine arta si pe artisti.
Vai de noi! Parca mi-l si imaginez pe Lorenzo Magnificul, dupa o  plimbare prin gradina, navalind in casa si trimitand-o cu pumnii la podea pe respectabila sotie Clarice, apoi cerand sa vina poetul Angelo Poliziano sa-i recite cele mai duioase versuri de amor. „Unde mai sunt cei care nu mai sunt?” cum zicea Nichifor Crainic.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre. La Alis, in 13 martie, a fost belsug de piese si lucrari frumoase. La sectiunea Pictura – Grafica o simpla enumerare poate sa ilustreze diversitatea si valoarea ofertei. S-au prezentat astfel in ordine descrescatoare: Eustatiu Stoenescu, „Portretul Profesorului Stefan Minovici” (55.000 lei), Corneliu Baba, „Studiu de portret” din 1970 (39.000 lei), H.H.Catargi, „Planta ornamentala” (8.000 lei), ca sa incep cu lucrarile „nemaritate”, in opozitie cu „petitele”  Gh. Vanatoru, cu un surprinzator si atipic tablou  „Femeie in fotoliu rosu”  (25.000 lei), D. Berea, un  fel de carte postala intitulata „Peisaj” (22.000 lei), Adam Baltatu, „Autoportret” (15.000 lei), Ion Pacea, „Flori in vas rosu” (4.500 lei), M.W.Arnold, „Lalele si melc” (1.400 lei).
Cu totul de neasteptat este achizitionarea unui „Autoportret” din opera prea putin cunoscuta si circulata a lui Alexis Macedonsky, fiul poetului simbolist si artistul indragit de Hitler si Mussolini. Cu o biografie fara certitudini si cu multe pasaje lipsa, Alexis trebuie sa fi simtit din plin opresiunea  impaunatelor succese si a nevrozelor pe care tatal sau, autorul „Rondelurilor” si al „Noptilor”, le afisa ostentativ. A plecat din tara in 1920, pe seama lui circuland legende bizare. 
Cea mai ametitoare ascensiune a pretului a inregistrat-o un „Portret” in carbune reprezentand o batrana, semnat Corneliu Baba. Estimat la 800 de lei, acesta a urcat pana la 2.800. La Bibliofilie, un volum Vasile Alecsandri „Despot Voda”, aparut la Bucuresti in 1880 si purtand dedicatia autorului, a fost incontestabil vedeta licitatiei.  Cu pasi marunti a urcat de la 150 la 1.000 lei in emotiile mai multor cumparatori si ale unui autentic colectionar. Fara sa inregistreze beneficii colosale, Alis a demonstrat ca-si pastreaza pozitia de lider daca ar fi sa luam in calcul numai varietatea si frumusetea ofertei.


O Comedie rosie

Ultima parte a stagiunii trecute a adus in atentia publicului un nou spectacol regizat de Alexandru Tocilescu.

Spectatorii trebuie pusi in garda asupra celui mai mare castig al acestui demers artistic: recitalurile a doi mari artisti: Ion Lucian (Carceanu) si Sanda Toma (nevasta lui Carceanu)

Securisti, frig, milieuri

Scrisa de Constantin Turturica in anii de trista amintire (ce cliseu fumat!) sau in perioada imediat urmatoare evenimentelor din decembrie 89, Comedie rosie e o poveste cu securisti, cu comunisti, cu frig in case, cu mancare la limita subzistentei, cu televizor alb-negru (unde l-or fi gasit?) si milieuri asezate peste fata de masa, cu instalatii sanitare defecte, cu apa care nu curge (sau, cand curge, o face insinuandu-se pe langa sifonul stricat). Si cu frica, multa frica. De ziua de maine. Dar mai ales de ziua de azi, de toate cele enumerate, de securistii de rand, care-ti intrau in minte si-n suflet prin telefoanele ascultate si microfoanele infipte-n bibelouri sau rezervorul de la WC. De ultimele dispozitii ale conducatorilor iubiti ai Romaniei socialiste. Exigente antrenate intr-un vadit joc de-a soarecele si pisica, joc caruia-i cade victima ultimul mohican al comunistilor cu state vechi, Tovarasul Carceanu. Va suna cunoscut? Si, peste toate, vegheaza mintile luminate din doua tablouri pentru care pictorii curtii isi luau simbria stergand brazdele trecerii timpului de pe chipurile tovarasului si tovarasei.

Ne exorcizam prin ras

Din ingredientele de mai sus am gustat cu totii, indiferent de varsta. Ca le-am trait sau ne-au fost povestite, am fi zambit amar, in timp ce pielea se facea de gaina si parul maciuca, daca regizorul Tocilescu n-ar fi rezolvat totul in cheie comica. Pentru ca la Comedie rosie se rade-n cascade uneori. Doar de-aia-i comedie, nu? Trecut prin experienta spectacolului O zi din viata lui Nicolae Ceausescu, pe care a montat-o cu un an in urma, la Teatrul Mic, Toca isi motiveaza apetitul pentru o perioada istorica de care multi n-ar mai dori sa-si aminteasca: Lucrurile astea despre comunism si Securitate trebuie spuse pana cand se va intelege ca nu mai avem nevoie de false melodrame. Subiectul trebuie atacat cu consecventa pana cand si ultima farama idilica despre comunism se va spulbera din sufletele noastre. Ne exorcizam prin ras. Se pare ca inca mai avem nevoie de astfel de povesti. Daca ne provoaca rasul, e si mai bine. Dovada sta faptul ca spectacolul se joaca cu casa-nchisa, chiar daca pretul biletelor e destul de piperat.



Un actor intelept

Personajul infam si fara scrupule, dar cu un dulce zambet cuceritor era cel dintai nascut al lui Jock si Ellen Ewing, o familie prospera de petrolisti, sudisti de cuvant si cu educatia onestitatii.
J.R., acest fiu mai mare, interpretat magistral de  un actor care nu cunoscuse inca  notorietatea, Larry Hagman, a demonstrat ca vremurile gentlemenilor a trecut pentru a lasa loc liber afaceristilor fara mama si tata. Producatorii si realizatorii serialului recunosc ca personajul J.R. a creat o asemenea dependenta publicului incat aceasta soap opera  si-a continuat evolutia de-a lungul a mai multor episoade, serii si chiar al unui  remake.
Nascut in 1931, Larry este fiul unei cunoscute actrite de pe Broadway, care l-a familiarizat de timpuriu cu scena. Totusi, in ciuda unor succese scolare, Hagman nu s-a dedicat exclusiv actoriei decat dupa terminarea razboiului din Coreea, perioada in care, inrolat in cadrul  trupelor Air Force stationate in Londra, a avut ocazia sa contribuie la crearea unor momente de buna dispozitie printre soldati. S-a casatorit cu suedeza Maj Axelsson, cu care are doi copii si o frumoasa proprietate in varful unui deal din Ojai, California. Din perioada in care a jucat in Dallas, Larry Hagman a pastrat numeroase obiecte care au definit existenta lui J.R. Ewing: celebra palarie texana, cizmele de cow boy executate de „parintii” traditiei texane precum Charlie 1 Horse, John B. Stetson’s Boss of the plains, Nocona sau Tony Lama. Obiectelor de uz personal, jachetelor Harley Davidson ori spectaculoasei sei de parada executate de Edward Bohlin,  cel mai renumit mester al reconstituirilor de lux pentru harnasamentele moderne care defileaza la finalul curselor de rodeo, li s-au adaugat invitatii, afise, file de scenariu,  fotografii, carti postale, cufere vintage, mobilier spaniol si italian din secolul al XVII-lea, cu totul o colectie frumoasa pe care sotii Hagman au hotarat sa o scoata la licitatie prin intermediul casei Julien’s Auctions Gallery din Beverly Hills,  in 4 iunie.
Din banii obtinuti, sotii Hagman planuiesc sa dea curs unor actiuni caritabile, sa ajute in continuare proiectele desfasurate de American Cancer Society, al carei presedinte a fost multa vreme actorul, sa sprijine cercetarile si realizarile in domeniul energiilor alternative, sa sustina un mod de viata apropiat de natura. Intr-un interviu recent, Larry Hagman a vorbit despre investitiile facute  pe domeniul sau din Ojai pentru a construi dupa instructiunile firmei Begley’s un solar destinat agriculturii organice.  Larry Hagman, acest actor fermecator, se dovedeste un  colectionar priceput si chibzuit.



top