Nu exista dubiu ca, prin comparatie, bisnitarii slinosi si insolenti, cu afacerile lor oneroase, sunt de pus la rana. Ba, intr-un clasament destinat sa le provoace unora naduf si altora orgolii, portretul acestui nervos il infatiseaza ca pe un personaj de talia umanistilor Renasterii, care sustine arta si pe artisti.
Vai de noi! Parca mi-l si imaginez pe Lorenzo Magnificul, dupa o plimbare prin gradina, navalind in casa si trimitand-o cu pumnii la podea pe respectabila sotie Clarice, apoi cerand sa vina poetul Angelo Poliziano sa-i recite cele mai duioase versuri de amor. „Unde mai sunt cei care nu mai sunt?” cum zicea Nichifor Crainic.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre. La Alis, in 13 martie, a fost belsug de piese si lucrari frumoase. La sectiunea Pictura – Grafica o simpla enumerare poate sa ilustreze diversitatea si valoarea ofertei. S-au prezentat astfel in ordine descrescatoare: Eustatiu Stoenescu, „Portretul Profesorului Stefan Minovici” (55.000 lei), Corneliu Baba, „Studiu de portret” din 1970 (39.000 lei), H.H.Catargi, „Planta ornamentala” (8.000 lei), ca sa incep cu lucrarile „nemaritate”, in opozitie cu „petitele” Gh. Vanatoru, cu un surprinzator si atipic tablou „Femeie in fotoliu rosu” (25.000 lei), D. Berea, un fel de carte postala intitulata „Peisaj” (22.000 lei), Adam Baltatu, „Autoportret” (15.000 lei), Ion Pacea, „Flori in vas rosu” (4.500 lei), M.W.Arnold, „Lalele si melc” (1.400 lei).
Cu totul de neasteptat este achizitionarea unui „Autoportret” din opera prea putin cunoscuta si circulata a lui Alexis Macedonsky, fiul poetului simbolist si artistul indragit de Hitler si Mussolini. Cu o biografie fara certitudini si cu multe pasaje lipsa, Alexis trebuie sa fi simtit din plin opresiunea impaunatelor succese si a nevrozelor pe care tatal sau, autorul „Rondelurilor” si al „Noptilor”, le afisa ostentativ. A plecat din tara in 1920, pe seama lui circuland legende bizare.
Cea mai ametitoare ascensiune a pretului a inregistrat-o un „Portret” in carbune reprezentand o batrana, semnat Corneliu Baba. Estimat la 800 de lei, acesta a urcat pana la 2.800. La Bibliofilie, un volum Vasile Alecsandri „Despot Voda”, aparut la Bucuresti in 1880 si purtand dedicatia autorului, a fost incontestabil vedeta licitatiei. Cu pasi marunti a urcat de la 150 la 1.000 lei in emotiile mai multor cumparatori si ale unui autentic colectionar. Fara sa inregistreze beneficii colosale, Alis a demonstrat ca-si pastreaza pozitia de lider daca ar fi sa luam in calcul numai varietatea si frumusetea ofertei.