Continuam seria de articole retrospective dedicate Tirgului de carte SF&F Final Frontier, de aceasta data cu impresiile Andreei Sterea, redactor-sef la Suspans.ro dupa plecarea lui Mircea Pricajan, PR manager la Nemira si unul dintre cei mai entuziasti promotori pe care mi-a fost dat sa-i cunosc vreodata.
Targul Final Frontier a fost cu siguranta o experienta inedita, nu neaparat din punct de vedere al ofertelor editoriale si nu numai, ci mai ales datorita faunei umane pe care mi-a fost dat sa o intalnesc acolo.
Unul dintre primele lucruri care mi-a atras atentia, a fost un domn in jurul varstei de 60 de ani, care aproape ca a izbucnit pe usa in dimineata deschiderii evenimentului, a mers tintit la standurile care il interesau, a ras toate noutatile de pe majoritatea meselor si a plecat cu trei plase pline, inainte ca multi dintre expozanti sa apuce sa se dezmeticeasca. Mi-a placut asta foarte mult pentru ca mi-a confirmat o ipoteza: la genul asta de targ de carte se stie exact pentru ce se vine. Aduna oameni pasionati, de toate varstele si de toate categoriile, care au un singur lucru esentia in comun: dragostea pentru fictiunea speculativa. Jos palaria! In sensul opus arcului temporal, doi pusti de vreo 14 ani defilau fericiti cu cate un Arthur C. Clarke sub brat, deci se poate.
Andreea cea harnicuta la standul Nemirei.
Evenimentele nu au fost nici ele lipsite de neprevazut, cateva devenind prilej de dezbateri si dincolo de limita de 30 de minute impusa de organizatori. Pentru prima data in viata aud pe cineva care se plange de calitatea prea buna a traducerii, care face dintr-un roman slab sa devina unul bun. Obisnuita fiind cu infatuarea tipica generatiei mele, ma asteptam la eterna problema a traducerilor slabe care se practica la noi, nicidecum a traducerilor prea bune. Oricum, discutia a fost suficient de captivanta, mai ales ca panel-ul respectiv a cuprins traducatori cu state vechi de plata si cititori care militeaza pentru interpretari care sa lase mai putin de dorit. Oricum, in oricare din cazuri, concluzia e aceeasi: sa mai citim si in original, din cand in cand, macar asa, de variatie, de comparatie, de subiect de disputa la urmatoarea intalnire…
Impreuna cu Teodora Ivan, in studioul Mosului SF de la Radio Romania Cultural.
Revenind la oamenii pe care am avut onoarea sa ii cunosc, a crescut sufletul in mine de bucurie gasind cativa care inca viseaza, inca se lupta, inca mai cred. Oameni faini, oameni destupati la minte, oameni pe care merita sa ii citesti si sa-i urmezi, probabil pentru ca au dat deja nas in nas cu rigiditatea clasica si au trecut peste ea cu surle si trambite. Din punctul asta de vedere, inca nu e totul pierdut pentru literatura romana si pentru scriitorii si editorii nostri. Intalnirea cu Stefan Ghidoveanu a fost o provocare pe care as accepta-o si a doua oara oricand, discutiile pertinente, firesti, lipsite de briz-briz-ul tipic romanesc de „cine mi-s eu”, discutiile inteligente si calde pe care le-am purtat cu scriitori, editori, oameni din domenii conexe, astea au fost probabil cel mai bun lucru care mie mi s-a intamplat personal la targ.
Mi-a placut sa vad toata floarea cea vestita a SF-ului romanesc, acolo, pe baricade, tinand in maini cate un roman, cate o revista. Concurenti si prieteni, amici si dusmani, tineri si seniori, timp de doua zile au aratat ca, desi suntem putini, impreuna facem ca tot efortul sa conteze. Nu stiu daca acest targ a avut si rezultatele financiare prevazute, poate ca nu. Cred ca cel mai important a fost sa fim acolo, sa ne reamintim ca cititorul conteaza si ca o carte va exista numai atata timp cat va exista cineva sa o rasfoiasca.
Fabulos moment sa imi vad numele pe un volum, chiar ca si redactor. Te face sa simti ca apartii acestei lumi a literaturii fara de timp si fara de limite, ca traiesti in ea.
In rest, multe carti, minunat de multe carti, multi oameni frumosi, alergatura, un pic de stres, cativa noi prieteni pe care sper sa ii pastrez de acum incolo, mult prea putina odihna si mult prea multe tigari.
Ah da, si bauta de sambata seara din Giotto. Nota 10. Prietenii stiu de ce. Sa ne vedem cu bine si mai des, zic.