“Lautrec la bordel” – conditia umana in 10 ipostaze

0
55

Piesa de teatru “Lautrec la bordel” dupa Mario Moretti pusa in scena la “Metropolis”, da de gandit oricui o vizioneaza. Viata si moartea, arta, creatia, inaltarea si decaderea umana, toate aceste teme sunt prezente, intr-o maniera complementara, si in textul piesei. In regia lui Horatiu Malaele, “Lautrec la bordel” reprezinta o incursiune in Parisul sfarsitului de secol XIX, la nivelul experientelor umane immediate.

In continuare vom incerca sa facem o analiza succinta a piesei pe baza mai multor elemente din ea, zece la numar, pastrand insa deznodamantul pentru noi, cei care am vazut piesa. Profitam de aceasta ocazie ca sa va recomandam si dumneavoastra, dragi prieteni, sa mergeti la teatrul „Metropolis”, situat pe str. Mihai Eminescu, nr. 89, si sa vizionati piesa.

Am vorbit despre conditia umana in titlu, or, in cazul de fata hedonismul, narcisismul, atractia reciproca, sexul, admiratia, iubirea, dispretul, dezgustul, ura, moartea, se impletesc intre ele, oferindu-ne un caleidoscop al intamplarii de a exista, al privilegiului, dar si poverii de a fi om.

1. Hedonismul

Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez din a doua jumatate a secolului XIX, descendent dintr-o familie de nobili, isi gaseste in satisfacerea placerilor trupesti de tot felul (insotite de multa munca in domeniul desenului si picturii) un debuseu pentru trairea, asa cum isi doreste, a unei vieti marcate de invaliditate. Pictorul duce o viata de noapte, bea cantitati enorme de alcool, sufera, dar isi ascunde suferinta in asa-numita “Casa a placerilor” – bordelul pe care il frecventeaza.

2. Narcisismul

Atat Henri, cat si celelalte personaje, in special Aristide Bruant (Vlad Ivanov) – prieten al lui Henri, Alphonso, tatal sau, dar si cele doua matroane ale “casei placerilor”, sunt, intr-o anumita masura, autosuficiente si se complac intr-o autoveneratie care pentru unii dintre ei (ele) se dovedeste fatala.

3. Atractia reciproca

In ciuda invaliditatii sale (Lautrec a suferit in adolescenta accidente la ambele solduri, care i-au obstructionat cresterea oaselor picioarelor, pictorul ramanand la statura de 152 cm si deplasandu-se cu dificultate), prezentele feminine sunt frecvente pe langa talentatul si tot mai cunoscutul pictor. Si nu este vorba doar de cele din “casa placerilor”, ci si de unele celebritatii ale epocii, precum Suzanne Valadon (Ana Covalciuc) si Jane Avril (Simona Pop).

4. Sexul

Personalitate cuceritoare si vulcanica, Lautrec (interpretat, ca protagonist al piesei, de catre George Ivascu) emana o sexualitate debordanta, pe masura vietii la turatii maxime pe care o duce. Atat in bordel, cat si in propriul sau atelier, sexul este si el pus sub semnul autoconsolarii si al depasirii frustrarilor, aparand ca un mijloc de reconfirmare a masculinitatii amputate de invaliditate.

5. Admiratia

Henri de Toulouse-Lautrec este, in acelasi timp, o persoana luata in zeflemea si tratata cu condescendenta din cauza modului in care arata, evitata si condamnata din cauza modului sau depravat de viata, dar si un om admirat, mai in taina sau mai pe fata, de majoritatea celor care-l cunosc. Fie ca acestia (acestea) o recunosc sau nu, chiar daca unii dintre ei (sau ele) il condamna, prezenta pictorului trezeste sentimente si senzatii amestecate si adesea mai curand pozitive decat negative celor care-l inconjoara.

6. Iubirea

E foarte greu de spus daca in aceasta amestecatura de depravare, decadere umana, alcoolizare, libertate totala de manifestare, placeri fizice si carnale, este loc pentru iubire intre oameni. As spune ca mai curand ar putea fi loc pentru iubirea pe care oamenii o resimt fata de niste obiecte neinsufletite, niste lucruri, activitati, stari, sau concepte. Unora le place sa faca sex, altii isi imagineaza ca fac dragoste chiar daca fac, in realitate doar sex, imaginandu-si numai ca se iubesc. “Sex… poate face orice nenorocit” afirma personajul Lautrec la un moment dat. Totusi, acesta isi iubeste, fara indoiala, ocupatia de baza – pictura, la fel cum alte personaje isi iubesc propriile ocupatii. Tatal lui Lautrec, de exemplu, adora vanatorile si cursele cu cai. Iubirea intre oameni apare, astfel, ca un soi de “fata morgana”, un miraj, o iluzie considerata atat de indepartata de aburii betiei si depravarii care plutesc in atmosfera locului si timpului dat, incat nici nu este problematizata calea catre ea. Probabil, n-are nici un rost.

7. Dispretul

Din punctul meu de vedere, Lautrec este prezentat in piesa (asa cum, fara indoiala, reiese si din biografia lui), drept un masochist intr-o anumita masura. Inotand intr-un ocean de dispret dupa parasirea casei parintesti, fie din cauza staturii sau a handicapului sau fizic, fie din cauza originii sale nobile intr-un mediu in care se acutiza lupta de clasa, fie din cauza ocupatiilor sale greu de digerat pentru cei mai multi, pictorul se afunda tot mai mult in mediile rau-famate ale Parisului (cabaretele Militon si Moulin Rouge, si altele). El este intr-atat de obisnuit cu dispretul celor din jur, incat nu-i pasa absolut deloc de imaginea sa publica. Ba chiar nu are nici o retinere in a perpetua si a adanci statutul sau de persoana nefrecventabila pentru cei din societatea inalta.

8. Dezgustul

Impresia de respingere, de murdarie, pe care o produce periplul prin multiplele faze ale existentei si devenirii lui Henri de Toulouse-Lautrec si ale oamenilor care il inconjoara, este, in fapt, o trasatura tipic umana, normala, naturala, avand in vedere necesitatea vizualizarii realitatii asa cum este ea, dezgolita, fara paravane care sa-i altereze esenta. Si, uneori, fara perdea – nu e grav, e firesc. Astfel, dezgustul este si el o senzatie prezenta in paleta care alcatuieste impresia generala dupa vizionarea piesei.

9. Ura

Daca se spune ca de la dragoste la ura nu e decat un singur pas, atunci aceasta ar putea fi maniera raportarii la viata, la existenta, a lui Henri de Toulouse-Lautrec. El isi iubeste viata cu ardoare, deoarece ea ii ofera posibilitatea vanarii experientelor, trairilor, inspiratiei, totul cu o viteza nebuna. In acelasi timp, el ajunge sa-si urasca viata din cauza partii ei intunecate, care-si face intotdeauna simtita prezenta. Sanatatea dintotdeauna subreda a lui Lautrec se darama ca un castel din carti de joc sub povara aburilor alcoolului, si pictorul este absorbit de vartejul degradarii, al dezumanizarii si al urii oarbe.

10. Moartea

“Batrana cu coasa” isi face si ea aparitia, insa nu va spunem unde, cand, cum si in ce fel, deoarece v-a promis in debutul acestei cronici ca lasam deznodamantul exclusiv in grija ochilor si mintii dumneavoastra.