Societatea noastra este pregatita sa-i accepte si sa-i consoleze pe copiii si adolescentii timizi, prea putin siguri pe ei, dar in aceeasi masura copiilor increzatori le este greu sa se afirme. Aceasta incredere de care vorbesc nu are nimic de-a face cu egoismul sau cu un comportament care-i umileste pe ceilalti. Este vorba de a avea respect pentru sine si pentru ceilalti.
Copilul care este increzator in capacitatile sale si in viitor merge inainte si nu se lasa franat de reticente inutile (aici intervine rolul tau, ca mama, aratandu-i care sunt punctele sale tari si punctele slabe pentru a se accepta asa cum este; si mai ales in a-l accepta tu, asa cum este). Invata-l cum sa fie generos, modest si sa-i pese de altii.
Stima de sine nu inseamna vanitate. Fiecare din noi, ca fiinta umana unica si de neinlocuit, are dreptul la stima. Cum am putea avea pentru ceilalti sentimente pe care suntem incapabili sa le avem pentru noi insine? Cel care se stimeaza si are incredere in el ii antreneaza pe ceilalti intr-o dinamica similara.
A stii sa contam pe noi insine inseamna sa nu depindem de altcineva in felul in care ne imbracam sau gandim (este valabil si in cazul copiilor, atunci cand au loc certurile pe seama garderobei etc. ). Nu avem nevoie de aprobarea altcuiva pentru a avansa in ceea ce ne pare a fi un proiect bun.
Copilul are responsabilitatea sa invete pentru lucrarea la matematica sau sa se pregateasca pentru concursul de geografie. Daca s-a pregatit si a facut tot ce putea in aceasta imprejurare, de ce s-ar simti vinovat ca a luat o nota proasta?
Sunt multe motive pe care nu le cunoastem si care pot explica eroarea. Nu este admisibil ca el sa-si justifice esecurile prin: „Nu e vina mea”, „E din cauza profesorului” etc. Daca-si asuma consecintele, undeva intr-un loc tainic al mintii, poate fi impacat cu el insusi. Cu conditia ca tu sa nu-l inveti sa fie iresponsabil, inventandu-i mereu scuze, sau culpabil, condamnandu-l. Copilul nu trebuie sa revina fara incetare asupra unei note proaste sau a unui comportament necivilizat, dar trebuie sa vada consecintele pozitive.
Ce vei face daca cel mic isi pierde ceasul de la mana, la care tinea foarte mult: il vei certa? „Nu esti niciodata atent! Am dat foarte multi bani pe el! Nu ai niciodata grija de lucrurile tale!” sau il vei consola, spunandu-i ca i se intampla oricui sa piarda lucruri, ajutandu-l sa caute ceasul sau eventual, sfatuindu-l sa economiseasca pentru a-si cumpara altul?
Pentru ca un copil sa conteze pe el insusi, nu trebuie invatat sa actioneze in functie de frica, reprosuri sau critici. Daca vrei sa dezvolte un comportament onest, responsabil, nu-l certa cand iti spune adevarul despre o greseala, o stangacie sau o nota proasta.
Nu-l pedepsi niciodata atunci cand spune adevarul. In loc sa te concentrezi pe autorul greselii si sa vrei sa obtii marturisiri, mai bine incearca sa gasesti solutii problemei. Accepta lucrurile asa cum sunt, spune-i cu calm ce gandesti si ajuta-l sa-si repare greseala. Altfel, copilul nu-si va asuma responsabilitatea faptelor sale, ci va incepe sa ascunda adevarul si sa minta.
Daca spune: „Nu-i din vina mea”, corecteaza-l.” Nu este o vina, dar esti responsabil pentru ce s-a intamplat. Si, de altfel, tie ti s-a intamplat. Dar nu-i nimic grav si stiu ca n-ai vrut asta. Acum hai sa vedem ce putem face pentru a aranja lucrurile.” Aceasta atitudine constructiva il va invata pe copil sa nu-i fie frica si sa dezvolte o adevarata responsabilitate pentru faptele si alegerile sale.
Lasa-ti copilul sa suporte consecintele propriilor fapte, fara a fi intotdeauna in spatele lui pentru a-i spune ce sa fac sau a-i sari in ajutor. Copilul invatat sa faca alegeri personale si care actioneaza in functie de motivatiile proprii este pe calea cea buna pentru a dezvolta o incredere interioara solida. Va sti ca nimeni nu-l poate obliga sa-i fie frica, sa se ingrijoreze inutil sau sa fie nefericit.
