Spectatorii trebuie pusi in garda asupra celui mai mare castig al acestui demers artistic: recitalurile a doi mari artisti: Ion Lucian (Carceanu) si Sanda Toma (nevasta lui Carceanu)
Securisti, frig, milieuri
Scrisa de Constantin Turturica in anii de trista amintire (ce cliseu fumat!) sau in perioada imediat urmatoare evenimentelor din decembrie 89, Comedie rosie e o poveste cu securisti, cu comunisti, cu frig in case, cu mancare la limita subzistentei, cu televizor alb-negru (unde l-or fi gasit?) si milieuri asezate peste fata de masa, cu instalatii sanitare defecte, cu apa care nu curge (sau, cand curge, o face insinuandu-se pe langa sifonul stricat). Si cu frica, multa frica. De ziua de maine. Dar mai ales de ziua de azi, de toate cele enumerate, de securistii de rand, care-ti intrau in minte si-n suflet prin telefoanele ascultate si microfoanele infipte-n bibelouri sau rezervorul de la WC. De ultimele dispozitii ale conducatorilor iubiti ai Romaniei socialiste. Exigente antrenate intr-un vadit joc de-a soarecele si pisica, joc caruia-i cade victima ultimul mohican al comunistilor cu state vechi, Tovarasul Carceanu. Va suna cunoscut? Si, peste toate, vegheaza mintile luminate din doua tablouri pentru care pictorii curtii isi luau simbria stergand brazdele trecerii timpului de pe chipurile tovarasului si tovarasei.
Ne exorcizam prin ras
Din ingredientele de mai sus am gustat cu totii, indiferent de varsta. Ca le-am trait sau ne-au fost povestite, am fi zambit amar, in timp ce pielea se facea de gaina si parul maciuca, daca regizorul Tocilescu n-ar fi rezolvat totul in cheie comica. Pentru ca la Comedie rosie se rade-n cascade uneori. Doar de-aia-i comedie, nu? Trecut prin experienta spectacolului O zi din viata lui Nicolae Ceausescu, pe care a montat-o cu un an in urma, la Teatrul Mic, Toca isi motiveaza apetitul pentru o perioada istorica de care multi n-ar mai dori sa-si aminteasca: Lucrurile astea despre comunism si Securitate trebuie spuse pana cand se va intelege ca nu mai avem nevoie de false melodrame. Subiectul trebuie atacat cu consecventa pana cand si ultima farama idilica despre comunism se va spulbera din sufletele noastre. Ne exorcizam prin ras. Se pare ca inca mai avem nevoie de astfel de povesti. Daca ne provoaca rasul, e si mai bine. Dovada sta faptul ca spectacolul se joaca cu casa-nchisa, chiar daca pretul biletelor e destul de piperat.