Exporturile de gaze ale Israelului ar reduce substantial dependenta Europei de Rusia.

0
92

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arata ca bazinul Levant din estul Mediteranei, impartit de apele teritoriale ale Israelului si Ciprului, ar contine o cantitate de gaze naturale recuperabila in conditii de rentabilitate economica de nu mai putin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi, noteaza portalul Energy Report.

Astfel, doar respectivul zacamant ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al intregii Europe. Iar unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost sustinut in mod tacit de catre Uniunea Europeana in fata rivalului sau Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

In Israel, insa, exportul de gaze naturale este restrictionat prin lege. Recent, cedand in fata presiunilor populare, care s-au manifestat inclusiv prin manifestatii de strada, guvernul de la Tel Aviv a redus cota din productia interna de gaze naturale care poate fi exportata de la 53% la 40%. Sustinatorii protectionismului nu au fost insa multumiti nici dupa aceasta reducere si au atacat decizia executivului la Curtea Suprema a Israelului de la Ierusalim.

Premierul Benjamin Netanyahu a anuntat la sfarsitul lunii iunie decizia guvernului sau de a fixa la 40% cota din productia interna de gaze naturale a Israelului care poate fi exportata.

„Am luat decizia corecta pentru binele Israelului. Fara exporturi de gaze vom ramane si fara gaze pentru piata interna. Ar fi fost o greseala sa cedam in fata populismului, in fata celor care spun sa tinem gazul doar pentru noi. Unele tari au facut asta, iar gazele lor naturale sunt in continuare ingropate sub pamant sau sub apa, sub populism si birocratie”, a declarat Netanyahu, dupa anuntarea deciziei.

In lunile anterioare hotararii guvernului, companiile de explorare si exploatare gaze naturale prezente in Israel au facut un lobby extrem de puternic pentru a obtine o cota cat mai mare de export, argumentand ca piata locala israeliana este mult prea mica pentru ca investitiile in dezvoltarea de campuri gazeifere sa aiba sens din punct de vedere economic in conditiile mentinerii restrictiilor cu privire la export.

Proteste in strada

Pe de alta parte, opozitia parlamentara, precum si o serie de organizatii ecologiste si de personalitati din mediul academic au cerut stabilirea unui plafon de export semnificativ mai redus, acuzand ca este pusa in pericol securitatea energetica a Israelului si sunt nesocotite standardele de mediu, de dragul profiturilor companiilor de petrol si gaze.

In mai, inainte de decizia guvernului de a reduce cota de export de la 53% la 40% din productia interna de gaze, sute de protestatari s-au strans in fata casei lui Yitzhak Tshuva, patronul celei mai importante companii de profil din Israel, Delek Group.

„Ne-am strans aici sa-i spunem in fata lui Tshuva ca este inacceptabil sa faca atat de multi bani pe spinarea poporului. Plateste lobbysti cu zeci de mii de sekeli pentru a profita cat mai mult de gazele noastre si a lasa cat mai putin pentru poporul israelian”, spunea atunci liderul demonstratiei, Yigal Rambam, cel care, in 2011, a condus o miscare masiva de protest pentru „justitie sociala”, acuzand in principal majorarea continua a costului vietii, in special in domeniul locativ, ca si scaderea calitatii serviciilor publice, mai ales in sanatate si educatie.

Protestele au fost departe de a fi singulare, ele debutand de la fixarea fostei cote de export, de 53% din productia interna, care a fost decisa de guvernul israelian in 2012. Respectiva cota fusese decisa dupa 3 ani de dezbateri aprinse, generate de descoperirea, in 2010, a zacamintelor masive de gaze naturale din apele teritoriale israeliene ale Meditaranei.

Lobby contra lobby

Alte motive de nemultumire au fost lipsa de transparenta si de rigoare a autoritatilor cu privire la acest subiect, nesocotirea intereselor nationale pe termen lung si acuzatii cu privire la „umflarea” estimarilor cu privire la resursele de gaze naturale ale Israelului, la presiunile lobby-ului companiilor de extractie interesate sa exporte.

Luna trecuta, mai multi parlamentari de opozitie, alaturi de mai multe organizatii de advocacy, printre care Israel Energy Forum, Academic Center for Law and Business si Israel Union for Environmental Defense, au reclamat guvernul la Curtea Suprema din Ierusalim, cea mai inalta instanta de justitie israeliana.

Reclamatia cere Curtii Supreme sa decida ca guvernul nu poate decide de unul singur in chestiunea exporturilor de gaze naturale, care, fiind de cea mai mare importanta strategica pentru Israel, trebuie dezbatuta si votata in Parlament (Knesset). Mai mult, se acuza ca insusi faptul ca guvernul a decis singur in aceasta chestiune constituie o incalcare a legii israeliene a petrolului.

O parte din respectivele organizatii sprijina interesele industriilor israeliene care consuma intensiv gaze naturale si care beneficiaza de pe urma limitarii exporturilor ca urmare a faptului ca pot sa achizitioneze gaze la preturi reduse, ca urmare a excesului de oferta, exces care ar disparea daca exporturile s-ar liberaliza, conducand la o scumpire a gazelor.

Astfel, unul dintre argumentele reclamantilor, sustinut cu un studiu estimativ realizat de catre experti si oameni de stiinta din domeniul chimiei, este acela ca, potrivit calculelor incluse in studiu, economia israeliana ar avea mult mai mult de castigat de pe urma unei dezvoltari a industriei petrochimice locale, pe baza gazelor naturale ieftine din productia interna, rezultate din inasprirea interdictiei de a exporta, decat din taxele si impozitele pe care statul ar urma sa le incaseze de pe urma exporturilor de gaze naturale.

Saptamana trecuta, Curtea Suprema a decis ca a acceptat sa judece cazul si ca va audia argumentele reclamantilor pe data de 17 septembrie.

Crucial pentru Europa

Verdictul Curtii Supreme a Israelului este de cea mai mare importanta pentru Europa. Astfel, unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost sustinut in mod tacit de catre Uniunea Europeana in fata rivalului sau Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

Cu doua saptamani inainte de anuntarea verdictului consortiului Shah Deniz, care a declarat TAP castigator,, a avut loc o discutie intre Valeria Termini, vicepresedinte al Consiliului Reglementatorilor Energiei din UE si oficiali ai ministerului israelian al Energiei si Apelor, pentru a-i convinge sa se alature proiectului TAP, pentru ca Europa sa-si reduca dependenta de gazul rusesc.

Acest lucru ar permite Israelului sa transporte gaz in UE prin intermediul conductei TAP si ar reduce semnificativ investitiile necesare pentru construirea de catre Israel a unor costisitoare facilitati de export de gaze naturale lichefiate (LNG). Un terminal LNG ar costa undeva intre 7 si 10 miliarde de dolari, in timp ce o conducta care sa lege reteaua nationala israeliana de transport la TAP – numai 2-3 miliarde de dolari.

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arata ca bazinul Levant din estul Mediteranei, impartit de apele teritoriale ale Israelului si Ciprului, ar contine o cantitate de gaze naturale recuperabila in conditii de rentabilitate economica de nu mai putin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi. Astfel, doar respectivul zacamant ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al intregii Europe.

Rusia ar putea specula tensiunile politice din regiune

Potrivit companiilor Delek Group si Noble Energy, care opereaza campurile offshore de gaze naturale ale Israelului din Marea Mediterana, au fost deja demarate discutii cu posibili cumparatori din Iordania, Egipt si Palestina. Mai mult, au fost demarate negocieri cu privire la posibilitatea de a se exporta gaze naturale in Europa, prin intermediul Turciei.

Turcia este participanta la proiectul gazoductului trans-anatolian (Trans-Anatolian gas pipeline – TANAP), care, in faza a doua de dezvoltare a proiectului de exploatare de la Shah Deniz, ar urma sa lege Azerbaijanul de Europa prin Turcia, conectand totodata si gazoductul TAP. Faptul ca Turcia a acceptat negocierile e un semn ca tensiunile politice care au survenit intre cele doua state in ultimii trei ani incep sa se atenueze si ca au devenit mai vizibile masivele profituri pe care ambele le pot inregistra de pe urma colaborarii in sectorul gazelor naturale. Pe de alta parte, din punct de vedere politic mai exista o problema: zacamintele din bazinul Levant sunt impartite intre Israel si Cipru, iar Ciprul si Turcia sunt implicate demult intr-o disputa teritoriala, care ar putea pune bete in toate proiectului.

Nu trebuie scapata din vedere nici influenta Rusiei, care si-ar vedea amenintat statutul de principal furnizor de gaze naturale al Europei in cazul in care Israelul ar ajunge sa exporte gaze pe Batranul Continent.

Exista si un plan B

Pe de alta parte, investitiile in dezvoltarea bazinului Levant ar fi lipsite de sens economic in cazul in care Israelul si Ciprul nu ar reusi sa capete acces la piata europeana de export. Asta pentru ca, de exemplu, nevoile interne ale Israelului sunt deja acoperite in buna masura de campul de la Tamar, aflat deja in productie, cu resurse estimate de 280 de miliarde de metri cubi. Cei de la Delek Group spun ca examineaza si posibilitatea de a exporta gaze naturale lichefiate in Asia. Construirea de terminale in acest scop ar fi mult mai costisitoare si mai complicata, insa exista o sansa ca varianta sa fie rentabila, dat fiind faptul ca asiaticii sunt dispusi inca sa plateasca preturi mari pentru a beneficia de fluxuri constante de gaze, ca urmare a cererii in continua crestere.

Astfel, australienii de la Woodside Petroleum au incheiat un acord cu Delek Group si Noble Energy, prin care se angajeaza ca, in cazul in care se va alege solutia exporturilor de gaze naturale lichefiate catre Asia, sa preia 30% din concesiunea bazinului Levant, contra unei sume de circa 1,25 de miliarde de dolari. Insa este vorba doar de un plan B, acordul urmand sa devina nul in cazul in care Israelul reuseste sa isi asigure o ruta de export catre Europa pentru gazele sale naturale.