Ordem e progresso – impresii inca aburinde din Rio de Janeiro

0
61

Cu puține excepții, toți cunoscuții care au fost la Rio de Janeiro s-ar muta acolo. Nu le impartașesc parerea, dar incep sa ințeleg de ce. Aerul din Rio e cald și umed, ca la noi la mare in iulie, iți deschide toți porii și iți intra prin piele constant, și cu el o senzație de lejeritate, de vacanța. Cum ar fi sa simți asta 365 de zile pe an?

Nu știu daca e caldura, dar ceva din tropice imbie la intimitate. In cartierul Botafogo, unde e hostelul meu, negrese batrane umbla pe strada in capot sau in haine mulate care nu le infațișeaza chiar in cea mai buna lumina, de parca ar da o fuga din bucatarie pana in debara. Incalțarile celor de pe strada sunt, de multe ori, șlapi. Ocazional, ușa vreunei case e deschisa și, pe scari, unul-doi vecini stau așezați și discuta, sau doar se uita la trecatori in timp ce meșteresc ceva. Pe strada se sta, se mananca, se muncește, se rade, se traiește. Linia de demarcație intre public și privat se estompeaza, viața mea cu viața altora se intrepatrund, cum in Rio se intrepatrund stancile cu marea, cartierele bogate cu favelele, orașul cu padurea, parfumul cu duhoarea, culoarea cu cenușiul.

E incredibil cat de mult verde e in orașul asta. Auzisem. Știam, de exemplu, ca parcul național Tijuca, aflat chiar in Rio, e cea mai mare padure tropicala urbana din lume, știam de Jardim Botanico, știam de multe alte gradini. Dar nu imi inchipuiam ca vegetația conviețuiește cu orașul intr-un asemenea grad. Aproape oriunde te-ai afla, pe o raza de cinci metri de locul unde te afli vei gasi cel puțin un arbust. Fiecare deal, fiecare gradina, fiecare spațiu dintre case, crapatura in zid, gaura in asfalt e teren fertil. Intre cartiere, in interstițiile orașului, verdele țașnește energic și umple locurile goale cu umbra și oxigen. Daca, intr-un scenariu apocaliptic, Rio de Janeiro ar fi abandonat brusc de catre locuitorii sai, in cateva luni ar fi, probabil, inghițit de jungla.

Graffitti-urile inghit deja orașul. Ca in orice metropola a Americii Latine. Din Europa ți-e greu sa-ți imaginezi ce inseamna asta, cultura spațiului public de la noi e fundamental diferita de cea de aici. Mai mult decat un simplu salt cantitativ in cantitatea de vopsele pe metrul patrat de zidarie, fenomenul graffiti in Sudamerica e o declarație de libertate și un manifest social. Intr-o realitate dificila, nu trebuie decat sa ieși afara pentru a fi inconjurat de sute de porți de evadare inspre galaxii ipotetice in care urșii poarta chiloți, fantomele fac duș și familii de broaște uriașe joaca biliard deasupra unei parcari.

America latina hispanofona are o anumita vocație a idealismului. Pe cea lusofona nu o cunosc la fel de bine, insa din cate vad in jur, Brazilia imi pare creata din alt aluat. Multa piele, multa plaja, mult sport, salaos de beleza la tot pasul, mușchi bine conturați, rasete carnoase, caipirinha, suc de fructe, bicicliști pe Copacabana cu surfboardul sub braț, tatuaje gigant. Intr-o zi de duminica insorita, Rio de Janeiro e hedonism pur. Ma plimb pe plaja Ipanema și, dintr-o data, imi vin in minte imaginile cele mai puternice pe care cele doua Americi Latine le-au dat culturii populare. Imi vine sa rad: din America hispanofona ne vine Che Guevara și tango-ul; din Brazilia? Samba, carnavalul și epilatul brazilian.

Personal, insa, secretul fericirii in Rio mi se pare un suc de fructe o data la trei ore. Trei lucruri am vazut la tot pasul prin oraș: saloanele de frumusețe, atelierele de reparat chei (posibil indicator al infracționalitații?) și barurile de fructe. Oferta acestora din urma e atat de variata incat, tot intrand de cateva ori pe zi sa incerc cate un suc nou, mi-am dat seama ca intr-o saptamana intreaga n-am baut un strop de apa. Setea mi-a fost potolita, pe rand, de suc de portocale, de lamai, de mango, de maracuja, de guayaba, de ananas, de caju, de camu camu, de caqui, de clorofila, agua de coco, vitamina de avocado, acai sau mate. Antioxidante, detoxifiante, superhidratante. Sanatatea are sucursale in Rio la fiecare colț de strada.