Britanicii poarta un mac rosu pe revere in fiecare an pentru a comemora sfarsitul Primului Razboi Mondial. Poezia lui John McRae, In the Flanders Fields – „In Flanders Fields macii cresc intre randul de cruci, care ne marcheaza patul”– se mai citeste in scoli. La un secol dupa acel dezastru care a facut 30 de milioane de morti (soldati si civili), precum si mutilati, refugiati, disparuti, prizonieri, orfani… cineastul Sam Mendes aminteste de conflictul din cinema cu 1917 si profita de ocazie pentru a trimite un mesaj catre tara macilor si a Brexit-ului: „Pe atunci se luptau pentru o Europa libera si unita, iar tara mea ar fi bine sa-si aminteasca asta chiar acum”.
Inspirat de povestile de razboi pe care bunicul sau le-a spus cineastului si de o imagine care i-a ramas intiparita in memorie, „acea a unui barbat care poarta un mesaj”, filmul lui Mendes este un omagiu adus soldatilor de infanterie, cu cel care vrea sa transmita „ experienta razboiului” si, fundamental, „intelegeti dimensiunea acelui dezastru”.
„Ecouurile de astazi sunt in tara mea care vrea sa distruga ceea ce a realizat generatia anterioara. Nationalismul si dreapta nostalgica sunt ecouri ale Primului Razboi Mondial. A avea o viziune nostalgica asupra razboiului nu este potrivit, trebuie sa te uiti mai mult la distrugerea si haosul pe care acesta le-a generat”, a spus realizatorul intr-o vizita recenta la Madrid, unde s-a intalnit cu jurnalisti.
Lovitura de secventa falsa
1917 este si o adevarata isprava tehnica, o poveste povestita vizual intr-un plan secvential fals, dar executat cu brio, care reuseste uneori sa scufunde privitorul in acelasi noroi in care se misca soldatii. Directorul de fotografie Roger Deakins, responsabil cu fotografia de filme precum No Country for Old Men, Fargo sau Blade Runner 2049, si editorul Lee Smith, obisnuit in echipele lui Mendes si Christopher Nolan, sunt autorii alaturi de regizor. a acestei minunate expertize.
Cu Dean-Carles Chapman si George MacKay – fara stele pentru a retrai iadul razboiului – 1917 spune aventura a doi soldati britanici, Blake si Schofield, carora li se incredinteaza misiunea de a traversa teritoriul inamic pentru a transmite un mesaj care va preveni moartea lui. sute de soldati. Pentru a povesti aceasta cursa, Sam Mendes a facut un mare pariu, spunand-o cu „limbajul razboiului”.
„Limbajul filmului”
Camera care insoteste soldatii si „un spatiu pentru vederea periferica pentru a nu oferi privitorului prea mult facut”, explica realizatorul. „Este iadul, ei merg si cu greu vorbesc. Exista un sentiment tangibil de amenintare. Acesta este limbajul filmului. In termeni psihologici, are paralele cu povestile de groaza si thrillerele”.
Decizia de a folosi filmul secvential fals s-a nascut din necesitatea de a contribui cu un nou limbaj cinematografiei de razboi si, in special, filmelor despre Primul Razboi Mondial. „Am vrut ca publicul sa experimenteze acesti doi barbati in timp real. Nu este o poveste de vitejie sau de eroi, ci de coincidente si lovituri de noroc. Ceea ce am contribuit la poveste a fost modul de filmare”.
O virtuozitate tehnica care, poate, ar putea induce in eroare privitorul de la adevarata esenta a povestii, a ororii si a luptei pentru supravietuire a acestor soldati. „Secventa este un mod de a spune povestea”, spune Mendes, care avertizeaza: „Trebuie sa uiti de camera, pentru ca nu caut auto-promovare. De asemenea, este foarte greu de gasit taieturile pentru ca sunt foarte bine facute”.
Dezastru si distrugere
„Aceasta este povestea a doi nevinovati care devin eroi intamplatori. Este o poveste de prietenie care se dorea sa fie credibila. Personajele sunt perfect recunoscute. Sunt un bun exemplu de soldati de infanterie, am vrut sa aduc un omagiu acestor personaje”, insista Sam Mendes, care revine iar si iar la problema identitatii, nationalismului si patriotismului.
„Imi iubesc tara –sunta el–, dar personal nu ma intereseaza patriotismul, desi ca subiect mi se pare foarte interesant. In film am vrut sa transmit experienta razboiului, la fel ar fi fost daca ar fi fost doi soldati germani sau francezi… Toti erau oameni intr-o situatie extrema. Nu este o chestiune de victorie nationala, ci de supravietuire. Schofield este un om care nici macar nu vrea sa mearga in acea misiune. Este un fel de erou intamplator, circumstantele l-au facut sa fie unul.
1917, care de indata ce incepe anul este deja unul dintre marile filme care vor fi vazute in 2020, nu este, in cuvintele creatorului sau, „o poveste despre haos si confuzie. Este un film care vorbeste despre scara dezastrului si a distrugerii. De aceea arat acele niveluri pe care personajele trebuie sa le atinga, pentru a intelege dimensiunea dezastrului razboiului”.
In ritmul angoasei traite de personaje, privitorul se apropie de iadul unui razboi. „Nu stiu daca am invatat ceva din acest film sau daca oamenii vor invata ceva, cred ca este mai mult o experienta.” Un fel de experiment artistic care, fara indoiala, reuseste sa deranjeze, dar care ofera si placerea de a asista la o maiestrie cinematografica neobisnuita.
