Totul despre evolutia scrierii

Introducere

Cele trei sisteme de scriere care s-au dezvoltat independent in Orientul Apropiat, China si Mesoamerica, au avut o stabilitate remarcabila. Fiecare pastrat de-a lungul mileniilor prezinta trasaturi caracteristice prototipurilor lor originale. Scrierea cuneiforma mesopotamiana poate fi urmarita cel mai indepartat in preistorie pana la un sistem de numarare a mileniului VIII i.Hr. folosind jetoane de lut cu forme multiple. Dezvoltarea de la jetoane la scenariu arata ca scrierea a aparut din numarare si contabilitate.

Scrierea a fost utilizata exclusiv pentru contabilitate pana in mileniul III i.Hr., cand preocuparea sumeriana pentru viata de apoi a deschis calea catre literatura folosind scrierea pentru inscriptii funerare. Evolutia de la jetoane la script documenteaza, de asemenea, o progresie constanta in abstractizarea datelor, de la corespondenta unu la unu cu jetoane tangibile tridimensionale, la imagini bidimensionale,

Scrierea este principala tehnologie a omenirii pentru colectarea, manipularea, stocarea, recuperarea, comunicarea si diseminarea informatiilor. Este posibil ca scrierea sa fi fost inventata independent de trei ori in diferite parti ale lumii: in Orientul Apropiat, China si Mesoamerica. In ceea ce priveste acest ultim script, este inca neclar modul in care simbolurile si glifele folosite de olmeci, a caror cultura a inflorit de-a lungul Golfului Mexic intre 600 si 500 i.Hr., au reaparut in arta si scrierea Maya clasica din 250-900 d.Hr., precum si in alte culturi mesoamericane (Marcus 1992). Cele mai vechi inscriptii chinezesti, datate din Dinastia Shang, c. 1400-1200 i.Hr., constau din texte oraculare gravate pe oase de animale si cochilii de broaste testoase (Bagley 2004). Semnele extrem de abstracte si standardizate sugereaza evolutii anterioare, care sunt in prezent nedocumentate.

Dintre aceste trei sisteme de scriere, deci, doar cel mai vechi, scriptul cuneiform mesopotamian, inventat in Sumer, Irakul actual, c. 3200 i.Hr., poate fi urmarita fara nicio discontinuitate pe o perioada de 10.000 de ani, de la un antecedent preistoric pana la alfabetul actual. Evolutia sa este impartita in patru faze: (a) jetoane de lut reprezentand unitati de bunuri au fost utilizate pentru contabilitate (8000-3500 i.Hr.); (b) jetoanele tridimensionale au fost transformate in semne pictografice bidimensionale si, la fel ca fostele jetoane, scriptul pictografic a servit exclusiv pentru contabilitate (3500-3000 i.Hr.); (c) semnele fonetice, introduse pentru a transcrie numele indivizilor, au marcat punctul de cotitura atunci cand scrierea a inceput sa emuleze limba vorbita si, ca rezultat, a devenit aplicabila tuturor domeniilor experientei umane (3000-1500 i.Hr.); (d) cu doua duzini de litere, fiecare reprezentand un singur sunet de voce, alfabetul a perfectionat interpretarea vorbirii. Dupa ideografie, logografie si silabare, alfabetul reprezinta o segmentare suplimentara a semnificatiei.

  1. Jetoane ca precursor al scrierii

Antecedentul direct al scriptului mesopotamian a fost un dispozitiv de inregistrare format din jetoane de lut cu forme multiple (Schmandt-Besserat 1996). Artefactele, majoritatea formelor geometrice, cum ar fi conuri, sfere, discuri, cilindri si ovoizi, sunt recuperate in situri arheologice datand 8000-3000 i.Hr. (Fig. 1). Jetoanele, folosite ca ghisee pentru a tine evidenta marfurilor, erau primul cod – un sistem de semne pentru transmiterea informatiilor. Fiecare forma de simbol era semantica, referindu-se la o anumita unitate de marfuri. De exemplu, un con si o sfera au reprezentat, respectiv, o masura mica si mare de cereale, iar ovoizii au reprezentat borcane cu ulei. Repertoriul a aproximativ trei sute de tipuri de ghisee a facut fezabila manipularea si stocarea informatiilor privind mai multe categorii de bunuri (Schmandt-Besserat 1992).

Sistemul de jetoane avea putine in comun cu limbajul vorbit, cu exceptia faptului ca, ca un cuvant, un jeton reprezenta un concept. Spre deosebire de vorbire, jetoanele erau limitate la un singur tip de informatii, si anume, bunuri reale. Spre deosebire de limbajul vorbit, sistemul de simboluri nu a folosit sintaxa. Adica sensul lor era independent de ordinea lor de plasare. Trei conuri si trei ovoide, imprastiate in orice fel, urmau sa fie traduse ,,trei cosuri de cereale, trei borcane cu ulei”. Mai mult, faptul ca aceleasi forme simbolice au fost folosite intr-o zona extinsa din Orientul Apropiat, unde s-ar fi vorbit multe dialecte, arata ca ghiseele nu se bazau pe fonetica. Prin urmare, bunurile pe care le-au reprezentat au fost exprimate in mai multe limbi. Sistemul de simboluri a aratat numarul de unitati de marfa din corespondenta unu-la-unu, cu alte cuvinte, numarul de jetoane s-a potrivit cu numarul de unitati numarate: x borcane de ulei au fost reprezentate de x ovoizi. Repetarea ,,borcanului cu ulei” de x ori pentru a exprima pluralitatea este diferit de limba vorbita.

  1. Pictografie: Scrierea ca dispozitiv de contabilitate

Dupa patru milenii, sistemul simbolic a dus la scriere. Trecerea de la ghisee la scriere a avut loc simultan in Sumer si Elam, actualul vest al Iranului, cand, in jurul anului 3500 i.Hr., Elam se afla sub dominatia sumeriana. A aparut atunci cand jetoanele, reprezentand probabil o datorie, au fost stocate in plicuri pana la plata. Aceste plicuri din lut in forma de bila goala aveau dezavantajul de a ascunde jetoanele tinute in interior. Prin urmare, unii contabili au impresionat jetoanele de pe suprafata plicului inainte de a le incadra in interior, astfel incat forma si numarul ghiseelor   tinute in interior sa poata fi verificate in orice moment (Fig. 1). Aceste marcaje au fost primele semne ale scrisului. Metamorfozarea de la artefacte tridimensionale la marcaje bidimensionale nu a afectat principiul semantic al sistemului.

In jurul anului 3200 i.Hr., odata ce sistemul de semne impresionate a fost inteles, tablele de lut – artefacte solide din lut in forma de perna care au impresiile de jetoane – au inlocuit plicurile umplute cu jetoane. Impresia unui con si a unui jeton de sfera, reprezentand masuri de cereale, a dus la o pana si, respectiv, la un marcaj circular care aveau acelasi inteles ca si jetoanele pe care le-au semnificat (Fig. 2). Erau ideograme – semne care reprezentau un concept. Tabletele impresionate au continuat sa fie utilizate exclusiv pentru a inregistra cantitatile de bunuri primite sau platite. Au exprimat in continuare pluralitatea intr-o corespondenta unu-la-unu.

Pictografii – semne reprezentand jetoane urmarite cu un stilou mai degraba decat impresionate – au aparut in jurul anului 3100 i.Hr. Aceste pictografii care se refera la bunuri marcheaza un pas important in evolutia scrisului, deoarece nu au fost niciodata repetate in corespondenta unu-la-unu pentru a exprima numerozitatea. Pe langa acestea, cifrele – semne care reprezinta pluralitatea – indicau cantitatea de unitati inregistrate. Pe scurt, in prima sa faza, scrierea a ramas in mare parte o simpla extensie a fostului sistem de simboluri. Desi jetoanele au suferit transformari formale de la trei la bidimensionale si de la marcaje impresionate la semne trasate cu un stilou, simbolismul a ramas fundamental acelasi. La fel ca blaturile arhaice, tabletele au fost utilizate exclusiv pentru contabilitate (Nissen si Heine 2009). Asa s-a intamplat si cand un stylus, realizat dintr-o trestie cu capat triunghiular, a dat semnelor aspectul ,,cuneiform” in forma de pana (Fig. 4). In toate aceste cazuri, mediul s-a schimbat in forma, dar nu in continut. Singura abatere majora de la sistemul simbolic a constat in crearea a doua tipuri distincte de semne: pictografii incizate si cifre impresionate. Aceasta combinatie de semne a initiat impartirea semantica intre elementul numarat si numarul.

  1. Logografie: Treceti de la vizual la auditiv

In jurul anului 3000 i.Hr., crearea semnelor fonetice – semne care reprezinta sunetele vorbirii – marcheaza a doua faza in evolutia scrierii mesopotamiene, cand, in cele din urma, mediul s-a despartit de antecedentul sau simbolic pentru a emula limba vorbita. Drept urmare, scrierea s-a schimbat de la un cadru conceptual al bunurilor reale la lumea sunetelor de vorbire. S-a schimbat de la lumea vizuala la cea sonora.

Odata cu formarea statului, noile reglementari impuneau ca numele persoanelor care au generat sau au primit marfuri inregistrate sa fie introduse pe tablete. Numele personale au fost transcrise prin media logogramelor – semne care reprezinta un cuvant intr-o anumita limba. Logogramele au fost desenate cu usurinta imagini de cuvinte cu un sunet apropiat de cel dorit (de exemplu, in limba engleza, numele Neil putea fi scris cu un semn care arata genunchii indoiti ,,ingenuncheaza”). Deoarece sumerianul era in mare parte un limbaj monosilab, logogramele aveau o valoare silabica. O silaba este o unitate a limbajului vorbit constand din unul sau mai multe sunete vocale, singure sau cu una sau mai multe consoane. Cand un nume necesita mai multe unitati fonetice, acestea erau asamblate intr-un mod rebus. Un nume tipic sumerian ,,An Gives Life” combina o stea, logograma pentru An, zeul cerului si o sageata, deoarece cuvintele pentru ,,sageata” si ,,viata” erau omonime. Verbul nu a fost transcris, ci dedus, ceea ce a fost usor, deoarece numele era comun.

Semnele fonetice permiteau scrierii sa se desprinda de contabilitate. Inscriptii pe sigilii de piatra sau vase metalice depuse in mormintele ,,Cimitirului Regal” din Ur, c. 2700-2600 i.Hr., sunt printre primele texte care nu se ocupau de marfuri, nu includeau cifre si erau in intregime fonetice (Schmandt-Besserat 2007) Inscriptiile constau doar dintr-un nume personal: ,,Meskalamdug” sau un nume si un titlu : ,,Puabi, Regina” (Fig. 5). Probabil, aceste texte funerare au fost menite sa imortalizeze numele defunctului, astfel, conform crezului sumerian, asigurandu-le viata eterna. Alte inscriptii funerare au avansat si mai mult emanciparea scrisului. De exemplu, statuile care infatiseaza trasaturile unui individ purtau inscriptii din ce in ce mai lungi. Dupa numele si titlul decedatului au urmat patronimicele, numele unui templu sau al unui zeu caruia i-a fost dedicata statuia si, in unele cazuri, o pledoarie pentru viata dupa moarte, inclusiv un verb. Aceste inscriptii au introdus sintaxa, aducand astfel scrierea inca cu un pas mai aproape de vorbire.

Dupa 2600-2500 i.Hr., scrierea sumeriana a devenit un sistem complex de ideograme amestecate din ce in ce mai frecvent cu semne fonetice. Silabarul rezultat – sistemul de semne fonetice care exprima silabe – a modelat in continuare scrierea in limba vorbita (Rogers 2005). Cu un repertoriu de aproximativ 400 de semne, scenariul ar putea exprima orice subiect al efortului uman. Unele dintre primele texte silabice erau inscriptiile regale si textele religioase, magice si literare.

A doua faza a evolutiei scriptului mesopotamian, caracterizata prin crearea de semne fonetice, nu a avut ca rezultat doar despartirea scrisului de contabilitate, ci si raspandirea sa din Sumer in regiunile invecinate. Primele inscriptii egiptene, datate la sfarsitul mileniului IV i.Hr., au apartinut mormintelor regale (Baines 2007). Acestea erau formate din etichete de fildes si artefacte ceremoniale, cum ar fi buzdugane si palete cu nume personale, scrise fonetic ca un rebus, imitand vizibil Sumerul. De exemplu, Paleta lui Narmer poarta hieroglife care identifica numele si titlul faraonului, al insotitorilor sai si al dusmanilor loviti. Prin urmare, semnele fonetice pentru transcrierea numelor personale au creat o cale de scriere care sa se raspandeasca in afara Mesopotamiei. Aceasta explica de ce scriptul egiptean a fost instantaneu fonetic. De asemenea, explica de ce egiptenii nu au imprumutat niciodata semne sumeriene. Repertoriul lor consta in hieroglife care reprezinta obiecte familiare in cultura egipteana care evoca sunete in propria lor limba.

Transcrierea fonetica a numelor personale a jucat, de asemenea, un rol important in diseminarea scrisului in Valea Indusului unde, intr-o perioada de contact sporit cu Mesopotamia, c. 2500 i.Hr., scrierea apare pe sigilii cu nume si titluri ale persoanelor (Parpola 1994). La randul sau, scrierea silabica cuneiforma sumeriana a fost adoptata de multe culturi din Orientul Apropiat, care l-au adaptat diferitelor lor familii lingvistice si, in special, semitice (akkadieni si eblaiti); Indo-europene (mitanni, hititi si persani); Caucazian (hurrieni si urartieni); si in cele din urma, Elamite si Kassite. Este probabil ca liniarele A si B, scripturile fonetice din Creta si Grecia continentala, c. 1400-1200 i.Hr., au fost influentate si de Orientul Apropiat.

  1. Alfabetul: Segmentarea sunetelor

Inventia alfabetului in jurul anului 1500 i.Hr. a introdus a treia faza in evolutia scrisului in vechiul Orient Apropiat (Sass 2005). Primul, asa-numitul alfabet proto-sinaitic sau proto-canaanit, care isi are originea in regiunea Libanului actual, a profitat de faptul ca sunetele oricarei limbi sunt putine. Acesta a constat dintr-un set de 22 de litere, fiecare reprezentand un singur sunet de voce, care, combinat in nenumarate moduri, a permis o flexibilitate fara precedent pentru transcrierea vorbirii (Powell 2009). Acest prim alfabet a fost o abatere completa de la silabarele anterioare. In primul rand, sistemul s-a bazat pe acrofonie – semne pentru a reprezenta prima litera a cuvantului pe care l-au reprezentat – de exemplu, un cap de bou (alpu) era ,,a”, o casa (betu) era b.

Trecerea de la scrierea cuneiforma la alfabetul din Orientul Apropiat antic a avut loc de-a lungul mai multor secole. In secolul al VII-lea i.Hr., regii asirieni au dictat inca edictele lor catre doi carturari. Primul a scris akkadian in cuneiform pe o tablita de lut; al doilea aramaic intr-un script alfabetic cursiv trasat pe un sul de papirus. Negustorii fenicieni stabiliti pe coasta Siriei si Libanului din prezent, au jucat un rol important in difuzarea alfabetului. In special, acestia si-au adus sistemul alfabetic consonantic in Grecia, poate inca din sau chiar inainte de 800 i.Hr. Grecii au perfectionat alfabetul semitic adaugand litere pentru vocale – sunete de vorbire in articulatia carora canalul respiratiei nu este blocat, ca a, e, i, o, u. Ca urmare, alfabetul grecesc de 27 de litere a imbunatatit transcrierea cuvantului vorbit, intrucat toate sunetele erau indicate. De exemplu, cuvintele care impart aceleasi consoane ca ,,rau”, ,,pat”, ,,oferta”, ,,mugur” ar putea fi clar distinse. Alfabetul nu a suferit ulterior nicio modificare fundamentala.

  1. Alfabetele moderne

Deoarece alfabetul a fost inventat o singura data, toate numeroasele alfabete ale lumii, inclusiv latina, araba, ebraica, amharica, brahmana si chirilica, deriva din proto-sinaitic. Alfabetul latin folosit in lumea occidentala este descendentul direct al alfabetului etrusc (Bonfante 2002). Etruscii, care au ocupat actuala provincie Toscana in Italia, au adoptat alfabetul grec, modificand usor forma literelor. La randul sau, alfabetul etrusc a devenit cel al romanilor, cand Roma a cucerit Etruria in primul secol i.Hr. Alfabetul a urmat armatele romane. Toate natiunile care au cazut sub stapanirea Imperiului Roman au devenit alfabetizate in primele secole ale erei noastre. Asa a fost cazul galilor, unghiurilor, sasilor, francilor si germanilor care au locuit in Franta actuala, Anglia si Germania.

Carol cel Mare (800 d.Hr.) a avut o influenta profunda asupra dezvoltarii scrierii latine prin stabilirea standardelor. In special, a fost conceput un script minuscul clar si lizibil cursiv, din care deriva litera noastra minuscula moderna. Tipografia inventata in 1450 a inmultit dramatic diseminarea textelor, introducand o noua regularitate in litere si aspect. Internetul catapulteaza alfabetul in spatiul cibernetic, pastrandu-si totusi integritatea

  1. Scriere: Manipularea datelor in abstractizare

Dincolo de schimbarile formale si structurale suferite de scrierea in cursul mileniilor, evolutia sa a implicat, de asemenea, pasi in capacitatea de a gestiona datele in abstractizare. In prima etapa, antecedentul sistemului de simboluri al scrierii, a abstractizat deja informatia in mai multe moduri. In primul rand, a tradus marfurile din viata de zi cu zi in forme arbitrare, adesea geometrice. In al doilea rand, ghiseele au extras elementele numarate din contextul lor. De exemplu, oile ar putea fi considerate independent de locatia lor reala. In al treilea rand, sistemul de jetoane a separat datele de cunoscator. Adica, un grup de jetoane au comunicat in mod direct informatii specifice oricarei persoane initiate in sistem. Aceasta a fost o schimbare semnificativa pentru o societate orala, in care cunoasterea era transmisa din gura in gura de la un individ la altul, fata in fata. In caz contrar, sistemul simbolic reprezenta pluralitatea in mod concret, in corespondenta unu-la-unu. Trei borcane cu ulei au fost aratate de trei jetoane, asa cum este in realitate. In acelasi timp, faptul ca sistemul de jetoane folosea contoare specifice pentru a numara diferiti itemi era concret – nu abstraia notiunea de element numarat din cea de numar. (Anumite expresii numerice englezesti care se refera la anumite seturi, cum ar fi twin, triplet, quadruplet si duo, trio sau cvartet, sunt comparabile cu numerele concrete.)