Democratia are defecte din fabricatie: poate fi usor maimutarita, de exemplu. Votul din Parlament poate fi furat fara vreo consecinta aparenta pentru rau-facatori; protejati de sistemul de represiune si cercetare penala, acestia isi pot pastra libertatea si chiar demnitatea publica in ciuda celei mai grave infractiuni imaginabile la adresa democratiei.
Separatia puterilor in stat poate fi violata cotidian, vioi, fara pudori institutionale; protejati de suita de reguli care impun ordinea publica, violatorii pot ranji linistiti, paziti de jandarmi, politisti si garzi de corp.
Alegerile pot fi fraudate pe baza de angajament public (”un milion de voturi din diaspora”, de pilda); artizanii fraudei vor vorbi in agora, impaunandu-se, despre fiecare detaliu al fraudei lor care incepe chiar prin ”reformarea sistemului electoral”.
Toate aceste chipuri ale faradelegii ori despotismului pot fi imbracate in haina ”institutiilor reprezentantive” si ”mecanismelor statului de drept”, asa cum a facut-o orice regim bolsevic ori africanoid dupa 1900. Pana prin anii 1970, cand au fost vag napaditi de rusine, sovieticii au pretins chiar ca ei poseda si impun know-how-ul autentic al democratiei; Castro le-a predat americanilor democratia in discursuri intinse pe cate sase ore; Saddam sau Gaddafi au murit convinsi ca sunt depozitarii de drept ai legitimitatii democratice.
Acest defect din fabricatie al regimului democratic ne-a fost livrat din Atena lui Pericle, laolalta, totusi, cu solutia de depanare: cafteala. Bataia care, indoielnic rupta din rai, e rupta cu siguranta din agora. Atunci cand mamutarirea democratiei depaseste nivelul critic si cand liderii politici isi pierd orice legitimitate la nivelul opiniei publice, singura lor salvare ramane regimul de represiune, pentru ca violenta va incepe sa se reverse. There will be blood. Cand cineva incerca sa fure votul in agora, macelul se dezlantuia. De jure si in mod legitim. Si, vai, veti citi despre asta in clasicii greci, nu in bannerele afisate de galeria Stelei; in Platon, nu la Nicu Galerie; la Euripide mai degraba decat in Peluza Sud.
In ultimele doua secole, romanii prezinta o trista particularitate: regimurile politice depasesc pragul critic al impopularitatii si lipsei de legitimitate si se mentin la putere, in ciuda unui evident dispret public, cu sprijinul sistemului de represiune, pana in momentul in care violenta explodeaza. Pana cand institutia ateniana a caftelii iese in piata publica. Se intampla asta de la Caragea Voda la Ceausescu si nici macar Cuza – tratat de istorie cu oarecare deferenta – nu a scapat de ura colectiva provocata de-o maimutareala despotica a institutiilor statului de drept.
Traian Basescu are in acest moment sprijinul a 5%-7% dintre romani – probabil procentul propriei birocratii de partid. Elena Udrea are in Bucuresti vreo 3%, taman gatul marjei de eroare a oricarui sondaj. Hotii la vedere ai democratiei romanesti, Anastase si Voinescu, care azi ne deceleaza nevrozele, coboara sub marja de eroare, intocmai precum jalnica figura a lui Gabriel Oprea – cel care culege gunoaiele clasei politice din elicopterele Armatei Romane. Sunt oameni care au coborat de mult sub nivelul critic, de rupere, al dispretului public. Sunt politicieni urati cu atata furie – incat devin oricand pasibili de violenta. Si, din pacate pentru ei si pentru stabilitatea Romaniei, sunt prea necopti moraliceste ca sa accepte asta.
In 1996 si 2000, Romania a avut, totusi, sansa unor lideri lucizi. Ion Iliescu si Emil Constantinescu au inteles ca au ajuns la pragul de rupere al dispretului popular si au acceptat sa organizeze alegeri corecte, pe care stiau ca urmeaza sa le piarda. Constantinescu a facut un pas nobil in plus, renuntand la politica. Basescu si Boc nu vor face asta; Udrea va continua sa ranjeasca prosteste de pe tocuri de 12 centimetri, organizand evenimente inutile de spalare a imaginii si pretextand ca e doar o admiratoare a ei si ca de vina sunt televiziunile de stiri; Oprea va persista sa baiguiasca solemn nimicuri indescifrabile, flancat de fripturisti care-l fac pe Caragiale sa para un soi de Dan Desliu.
Si, da, Udrea, Basescu si Oprea se vor ascunde in spatele sistemului de represiune. Si, da, vor conspira cu si mai multa osardie pentru fraudarea alegerilor.
Legitimand si provocand in acest mod, cu incapatanare masochista, violenta ca ultima ratiune a democratiei tradate.
