De cand am vazut primele fotografii cu parada de carnaval si cu domnisoare imbracate mai mult in cristale si pene mi-am promis ca o sa vad macar o data in viata spectacolul asta. Vreo 5 ani mai tarziu am aterizat la un festival latin – in mijlocul Londrei. Mi-am dat seama ca e mult mai spectaculos cand fotografiile prind viata si ca dansul celor din fata ta nu e numai miscare corporala si ritm – e pasiune, e traditie, e istorie. (Intre noi fie vorba … e mult si despre miscare; ei se nasc cu miscarea in sange si o si practica de pe la 2-3 ani… asa cum practicam noi datul cu sania).

Am ajuns pe 30 decembrie la prima intalnire cu o scoala de samba de-adevaratelea (GRES Sao Clemente). Era o repetitie pentru carnaval si simturile mi-erau asaltate din toate partile:

vazul – peretii erau plini de fotografii de la paradele anterioare; imaginea oamenilor de pe ring dansand pe ritmuri nebune; nu stiam la ce costum sa ma uit mai intai si nu puteam sa ma hotarasc ce corp imi place mai mult auzul – bateria e formata din 150 – 200 de persoane care canta la o multime de instrumente (surdo de primera, surdo de segunda, surdo de terceira, caixa de guerra, repique, chocalho, tambourim, cuica, agogo, reco-reco, si frigedeira). Surdo e o toba mare….si celelalte sunt instrumente de percutie, unele mai traditionale ca altele. mirosul – multe artificii in jur, fum pentru o atmosfera de discoteca si mirosul oamenilor care danseaza pana la epuizare alaturi de alti oameni

Toate astea se traduc intr-o stare de surescitare – vrei sa dansezi (nu stii cum, dar nu poti nici sa stai locului), vrei sa pastrezi senzatia asta pentru toata viata, vrei sa le intelegi cantecele, vrei sa afli mai multe despre cum a fost creata bucatica asta de rai.

Sper ca filmuletul de mai jos sa va transporte pentru un minut in locul ala:

Peste vreo saptamana am fost intr-unul din cartierele sarace – Portela – la o repetitie pentru carnaval a scolii Portela. A luat fiinta in 1923, e a doua cea mai veche scoala de samba din Rio si chiar daca nu a mai castigat parada de vreo 20 de ani, tot are cele mai multe titluri de campioana. Eram pe strada, bateria se auzea in tot cartierul si pe langa parada de oameni care dansa si canta in fata noastra mai erau alte cateva mii care faceau acelasi lucru, bucurandu-se pe margini. Ai zice ca era doar o mare petrecere in cartier. Era mai mult de-atat: parada era formata din artisti de samba profesionisti si din fete, mamici, bunici, baieti, tati, unchi dansand (fara sa para ca fac vreun efort special) pe ritmuri extrem de rapide si molipsindu-te cu zambetul de artisti innascuti. Oricat m-as fi straduit, eu nu puteam sa ma misc mai bine, mai elegant sau mai repede decat o batranica de 70 de ani. Te inscrii sa participi la carnaval cu un an inainte de parada propriu-zisa. In fiecare saptmana sunt repetitii, toata lumea invata cantecul promovat de scoala in anul respectiv si toata lumea invata coregrafia grupului din care face parte. M-am prins mai tarziu ca pe langa dans si bucuria de a dansa e nevoie si de multa disciplina… si am aflat ca sunt si multe costuri implicate. Un costum (fantasia) ajunge la 800 sau 900 de reali (1800 de lei pe care oamenii simpli il platesc in rate un an intreg).

In Rio sunt 12 scoli in Grupul Special si inca vreo 60 in grupurile A, B, C, D si E. Cele din Grupul Special si din clasele A si B defileaza in competitia de pe Sambodromo si fiecare are cate 2500 – 3000 de oameni care danseaza cate 65 – 85 de minute. Daca facem o mica socoteala ne prindem de anvergura carnavalului si de faptul ca dureaza un an intreg (de la o parada la alta).

Istoria carnavalului incepe cu istoria samba. As fi vrut sa fie doar o poveste despre muzica, creativitate, compozitie si ritmuri innebunitoare, dar e si o poveste despre vanzare, marketing si popularitate. Prima piesa de samba care a avut succes la publicul larg a fost inregistrata in 1917 – “Pelo telephone” – compusa de Donga si un grup de artisti care frecventau petrecerile matusii Ciata, originara din Bahia.

La sfasitul secolului XIX (1888) in Brazilia este abolita sclavia. Comertul cu sclavi pentru plantatiile de sfecla de zahar era infloritor in Bahia (Salvador e poarta pe unde au intrat cei mai multi sclavi din Africa de Vest), asa ca acolo se pastreaza pana astazi traditii africane. De acolo au venit majoritatea afro-brazilienilor spre Rio pentru a cauta slujbe si siguranta intr-un oras mai mare, in capitala. Au construit case peste case in zonele pe care acum le numim favelas (shanty – towns, slums, mahalele) si au adus cu ei intrumentele, muzica si intalnirile religioase de candomble. Aici au intalnit ritmurile lor (batuque, bate-bau, samba de roda, samba corrida, samba chave) cu alte ritmuri (polka, maxixe, lundu, xote) si au ajuns la mixul numit astazi samba urbana carioca – cea pe care o auzim pe strazi de carnaval.

Cuvantul samba denumea generic festivalurile de muzica si dans ale sclavilor in Bahia si se crede ca ar proveni din araba (cand maorii au invadat Peninsula Iberica), Kimbundu sau Kigongo (limbi africane). Imi place mult explicatia Kimbundu: sam inseamna a da si ba inseamna a primi. Samba e atat de mult despre a da si a primi incat as vrea sa cred ca asta e originea cuvantului.

La sfarsitul lui 1920 pe dealurile (morro) Mangueira, Salgueiro, Sao Carlos apar inovatii ritmice in tipul asta de muzica. Artistii de aici formeaza prima forma de scoala de samba, pe care o numesc Deixa Falar (Let me speak). In acelasi timp, la ceremoniile candomble (religie traditionala africana amestecata cu credinte catolice) se folosea samba pentru a spune o poveste (samba – enredo).

Pana acum am spus o poveste afro-braziliana. Ca sa completam imaginea, o sa spun si povestea alba – europeana. Carnavalul italian (cel de la Venetia) provine din petrecerile romane Saturnalia si Bacchanalia, transformate de biserica in ceva religios. Cu 40 de zile inainte de Paste, multimea “primea” aceste petreceri in schimbul renuntarii din timpul Postului. Carnaval poate sa vina de la “carne levare”  (sa scoti carnea din alimentatie) sau de la “carne vale” (adio carne! Sau renuntarea la carne). Din Italia traditia carnavalului s-a transmis in Franta, Portugalia si Spania. Din Portugalia si Spania in lumea coloniilor din America Latina. Deci… exista de la 1800 o forma de carnaval haotic in care oamenii aruncau cu apa unii in altii (sa se spele si sa se purifice); a fost interzis pentru ca lumea se putea imbolnavi in urma lui.

Apoi, incepand cu anul 1840 au fost introduse balurile mascate – unde se dansa polka si vals. Astfel, in Brazilia anilor 1920 existau petreceri ale albilor inainte de Pasti cu 40 de zile, petreceri exclusiviste care aveau forma unor marsuri cuminti.

Prin comparatie, au aparut petrecerile negrilor, unde toti cei care vroiau sa vina dansau, cantau, se costumau. Ismael Silva a avut ideea acestor “blocos de Carnaval” – grupuri de oameni care dansau impreuna si in 1929 a avut loc prima competitie intre 3 astfel de grupuri (Conjunto Oswaldo Crus – Portela a castigat si celelalte doua au fost Mangueira si Deixa Falar).

Scolile de samba au devenit mai organizate si se numesc GRES – Gremio Recreativo Escola de Samba (Recreative Guild Samba School). De fapt, felul lor de organizare este unic si se regaseste doar in Brazilia – sunt asociatii din comunitatile sarace bazate in totalitate pe munca voluntara. Pe langa specificul muzical si artistic acopera o multime de alte nevoi in comunitate: nevoi educationale, de sanatate, de reprezentare.

In 1932, patronul ziarului Mundo Esportivo a decis sa sponsorizeze o parada in centrul Rio. Au participat 19 scoli de samba si s-au alaturat multi jurnalisti sportivi care nu prea aveau activitate (se terminase sezonul de fotbal). Cu ajutorul radio-ului, cu sprijinul dictatorului Getulio Vargas si prin filmele de la Hollywood ale actritei Carmen Miranda, samba a castigat momentum si popularitate. In 1935 a aparut prima scoala de samba in Sao Paolo si in 1952 erau deja prea multe scoli de samba in Rio pentru a participa toate la defilarea oficiala. Astfel, au fost impartite in grupuri dupa reputatie si performanta. Cele 12 care sunt acum in Grupul Special sunt scoli care defilau si atunci.

Abia in 1984 a fost construit un loc special pentru defilare – Sambodromo. Acest stadion longitudinal a fost desenat de celebrul arhitect Oscar Niemeyer, care la 104 ani inca ii mai ajuta pe oficialii din Rio cu planuri pentru World Cup 2014 si pentru transformarea Sambodromo. Zic stadion pentru ca atmosfera de pe Sambodromo seamana cu cea de pe stadion.

Am simtit multa adrenalina la repetitia tehnica de pe Sambodromo (in ianuarie fiecare scoala din Grupul Special are un fel de repetitie generala in culorile scolii). In tribuna, eram inconjurata de mii de oameni cantand, dansand si aplaudand. In acelasi timp, jos erau alte sute de oameni cantand, dansand, spunand sau repetand povestea de la carnaval. Totul in ritmul celor 200 de tobe si instrumente de percutie de care va povesteam.