The Clockwork Rocket, primul volum din trilogia Orthogonal, a fost una dintre cartile mele favorite ale anului 2011. Nici faptul ca am citit sute de carti science-fiction, nici faptul ca am lecturat aproape tot ceea ce a scris Egan pina acum nu m-a pregatit pentru acest roman, in care curajul nebun al scriitorului australian l-a dus la crearea unui univers cu o fizica diferita complet de aceea a lumii noastre si in care nu exista, din cauza vitezei luminii care nu are o valoare fixa, dimensiunea timpului.
Locul celei de a patra dimensiuni a timpului este luat de o alta dimensiune spatiala. Deși Orthogonal este, din punctul de vedere al fizicii, extrem de fascinant, cu adevarat interesante in aceste carti sint fiintele ale caror biologie si comportament sint strins legate (cum altfel putea fi la Egan?) de procesele fizice si absolut logice.
In primul volum am facut cunoștința cu Yalda, care a ajuns de la un copil ciudat la cel mai mare fizician din istorie si care a oferit planetei natale, Pearless, cunoștințele necesare pentru a putea evita cataclismul ce ameninta sa o distruga. In a doua carte, The Eternal Flame, ne aflam pe nava care a plecat in spatiu pentru a putea pune in aplicare salvarea oferita de Yalda. In acest univers, daca o nava spatiala se afla in poziția ortogonala fața de planeta mama si va accelera pina la viteze infinite, ea se va misca in timp, dar pe planeta nu va trece nici o clipa, permițind astfel ca astronautii sa poata dezvolta tehnologia necesara salvarii.
In aceasta diferenta dintre locurile unde se petrec acțiunile celor doua carti rezida si problema romanului The Eternal Flame. Pentru ca in The Clockwork Rocket actiunea se petrece pe o planeta, cititorului, in ciuda stranietatii totale a universului, ii era destul de usor sa relationeze cu personajele, care aveau de infruntat probleme pe care si fiintele umane trebuie sa le depaseasca. Dar acum parca este prea mult. Actiunea se petrece in cadrul unui grup de extraterestri, pe o nava, in spatiu, intr-un univers total diferit. E nevoie de un efort formidabil din partea cititorului pentru a reuși sa cuprinda toate aceste lucruri care-l instraineaza de ceea ce se intimpla in carte (extraterestrii, nava, spatiul si universul). Daca in primul volum diferitul si strainul nu faceau decit sa lumineze multe dintre lucrurile care s-au intimplat sau se petrec pe Pamint in zilele noastre, in The Eternal Flame lentilele prin care cititorul sa se poate privi pe sine sau lumea inconjuratoare lipsesc aproape cu desavirsire. In plus, nici absenta unui personaj principal, ca Yalda, nu ajuta.
De fapt aceste lentile nu sint chiar intotdeauna absente. Una dintre cele mai interesante a fost cea care ne face sa privim dintr-un nou unghi problema rolului si diferentelor dintre sexe. Acest lucru se intimpla in momentul in care un cercetator descopera o modalitate prin care femeile pot sa dea nastere la copii fara ca ele sa mai moara in timpul nasterii (la acesti extraterestri, din cauza specificului acestui univers, femeile dau nastere urmasilor prin diviziunea in doua sau patru copii).
Universul Orthogonal ramine una dintre cele mai formidabile creatii ale literaturii science-fiction, dar ii inteleg si pe aceia care nu au putut citi decit citeva pagini din aceste carti. Ce pot sa va spun este ca, daca sinteți fani infocati Greg Egan, aceste carti vor fi o placere. Dar daca abia acum incepeti sa parcurgeti opera lui, mai bine stati departe deocamdata de ele si cititi Distress, Permutation City sau Diaspora.
