Muzica braziliana – forro (tango nordestino)

0
1

„Caldura mare, mon’ser!”

Cele 35 de grade de acum, de aici imi amintesc de cele 35 de grade din Rio, din decembrie. Rio e asociat de cele mai multe ori cu carnavalul si samba, iar international Brazilia e cunoscuta pentru samba si bossa nova. Asa cum va povesteam aici, in interiorul Braziliei se asculta mult sertanejo, forro si axe.

Forro este cel mai popular gen de muzica din Nord-Estul Braziliei – atat de popular ca expresia „ir para o forro” inseamna „a merge la petrecere” in loc de „a merge intr-un loc unde se asculta forro”. A trebuit sa deslusesc repede intelesul lui „ir para o forro” pentru ca a fost una dintre primele intrebari ale Belei – gazda noastra din Belo Horizonte – cand ne-am dezmeticit dupa calatorie. Ea nu vorbea engleza si noi nu prea vorbeam portugheza. Cu rabdare, bunavointa si un laptop in fata am inteles ca mergem intr-un bar unde se danseaza si ca tipul de muzica se numeste „forro”.

Luiz Gonzaga- Asa branca

Noi tot intelegeam „for all” si pana la urma Bela ne-a pus melodia lui Michel Telo – „Ai si eu te pego”, ca sa intelegem oarecum ritmul de forro. Nu o recomand ca referinta, dar cu siguranta e cea mai cunoscuta melodie braziliana in acest moment. Melodia a fost cantata initial pe ritm de forro de un grup de fete, Michel Telo a auzit-o in 2011 la un festival de forro in Salvador si a decis sa o cante un pic diferit, pe ritm de sertanejo.

Nu pot sa ma laud ca eu ma prind repede carui stil apartine o melodie sau alta, dar stiu ca pentru forro ai nevoie de un acordeon (cu un sunet mai sec), de un triunghi si de o zabumba – triunghiul are un puls continuu si zabumba (o toba mare) e responsabila de sincope. Sertanejo are tobe, chitara si trompete de mariachi uneori. 

Ne-am gatit si am ajuns la locul cu pricina. Atmosfera de „toata lumea se cunoaste cu toata lumea”, desene frumoase, chitari atarnate pe pereti; pardoseala de lemn, numai buna pentru dansat, asa cum aveam sa descoperim un pic mai tarziu. Bela si prietenul ei ne invita sa incepem seara cu un pahar de „Xiboquinha” – bautura misterioasa pe baza de cachaca, cuisoare, scortisoara si lime. Daca nu v-am scris nimic de cachaca pana acum… cachaca este un soi de lichior de 38 – 48 de grade facut din trestie de zahar. Avea un gust bun si dulce… dar te prindeai ca urmeaza sa te conduca ea dupa al 2-lea pahar.

A urmat invitatia la dans – prietenul Belei (mai degraba fortat) a incercat sa ne invete pasii de baza de forro. Cu mine s-a dat batut destul de repede explicandu-mi ca trebuie sa ma las condusa. Si pentru ca lucrurile nu sunt niciodata simple… ne-au spus ca exista cel putin 3 stiluri mari de a dansa forro: Xote, Baiao si Arrasta-pe. Fiecare cu propriile lui sub-stiluri. Ma uitam cu jind la lumea care dansa in jurul meu si ma simteam pe cat de nepriceputa, pe atat de atenta ca la o milonga. Exista aceeasi tensiune intre trupuri, acelasi echilibru fin intre „a conduce” si „a te lasa condus”. Antonio Banderas spune in „Take the Lead” ca in tango si barbatul si femeia au putere… barbatul propune o miscare si femeia decide daca o urmeaza sau nu.

Am simtit ca sunt speciala si puternica in prima mea seara de forro (am inteles ca in interiorul Braziliei nu ajunge prea des o domnisoara alba cu ochii verzi) si am si dansat. Al treilea tip care s-a incumetat sa ma invite la dans mi-a corectat mai intai pozitia (un fel de: „la dansul asta nu trece trenul printre noi doi”) si m-a facut sa-i urmez miscarile ca si cand eram o prelungire fireasca a corpului lui. Am urmarit ritmul, nu m-am mai gandit cine conduce si cine nu, m-am bucurat de muzica; de fapt, nu m-am mai gandit la nimic pentru ca nu era un moment al gandurilor.

Din pacate, nu pot sa va arat un videoclip care sa recreeze atmosfera de la o petrecere de forro. Pot sa va las cu cateva imagini, invitandu-va sa va imaginati cum e sa fii intr-un loc, intr-un oras, intr-o tara in care toata lumea stie sa danseze si sa se bucure.

Pentru mine forro (pe ungureste „fierbinte, arzator”) este tango-ul din Nord-Est.