Prin Sudamerica hai-hui – Aceasta uimitoare capacitate a mintii mele

0
164

De la inalțimea balconului hostelului Che Lagarto din Itacare sau de la masuța vreunei cofetarii, la un acai, Itacare imi parea ca are o onda foarte surfista. Magazinele, inclusiv majoritatea restaurantelor, se deschideau doar la apus, ziua populația fiind ocupata fie cu siesta, fie cu plaja sau surfingul, fie cu saloanele de frumusețe, fie cu statul la taclale pe strada.

Dupa o saptamana prin cartierul Pituba, recunoșteam fețe. Baiatul care vinde ciocolata de casa seara, Dario – argentinianul cu pizzeria, tipul care intra mereu la Oasis sa bea un pahar de cachaca și nu platește nicodata, blonda din Chile, proful de capoeira, tipa cuplata cu unul dintre capoeiriști, italianul care a renunțat la cetațenie pentru ca i se pare ca Italia e țara fascista, americanul care iși face veacul in fața la Bananas, tipul care bate la bongos, instructorul de stand-up paddle – de loc din Salvador, italianul din Milano care are sendvicheria X și e prieten cu Y, baba din Rio care a fost manechin in tinerețe și bea mult. Imi gasisem o prietena peruanca, Mayte, cu care ma ințelegeam de minune, povesteam cate-n luna și in stele, mergeam la plaja impreuna și la un moment dat descoperisem ca avem și aceeași zi de naștere.

Dupa rasarit, daca vremea imi dadea voie (uneori nu mi-a dat), ieșeam la bronzat. Serile, luam cina in Oasis, restaurantul lui Florian (roman), unde mancarea era o desfatare, ambianța pe masura și uneori ma mai vedeam și cu Carmen, romanca și ea. Uneori, dupa cina, ajungeam in Favela, barul cel mai bar din cartierul turistic Pituba, unde 63% din timp se auzea reggae, 12% afrobeat, 17% hip-hop și 8% rock, ceea ce inseamna ca in 12% din timp cel puțin mie chiar imi placea, in ciuda mirosului de iarba, mult prea puternic pentru nasul meu.

Luni și miercuri la asfințit, la invitația lui Gomes (vezi episodul trecut), am fost sa vad demonstrațiile școlii locale de capoeira in Jungle Bar, langa Favela. Ii vazusem repetand și pe plaja, intr-una din dupa-amieze. Duminica dimineața, pe la 7 și ceva, m-am dus la piața sa iau de-ale gurii. M-am intors cu un cupuacu, rambutani, goiaba, doua maracuja, un fruct de cacao și papaya braziliana, de o suta de ori mai savuroasa decat papayele pe care le mancasem in alte țari.

Și cu toate astea, o nostalgie greu de definit punea in mod inexplicabil stapanire pe mine uneori.

“Aș da toți palmierii din Bahia pe golfulețul marginit de jungla de la Trindade” m-am prins scriind la un moment dat in carnețel.

Eram pe praia do Resende, o plaja mica, cu cațiva cocotieri rasfirați, o fașie de nisip cand mai lata, cand mai ingusta, in funcție de maree, doua baraci de lemn care vindeau agua de coco, marea involburata și cam atat. Fara hoteluri, pensiuni, fara restaurante, terase, umbreluțe sau șezlonguri. Plecasem din Trindade de aproape trei saptamani și mi-era dor, credeam eu, de verdele intens care coboara in ocean.

Serios? O jungla? Asta mi-e scuza? Nu-mi place un paradis pentru ca vreau un altul? Sunt libera, sunt sanatoasa, obiectiv vorbind nu-mi lipsește nimic, sunt intr-un loc in care mulți ar vrea sa ajunga, e cald, e soare, am Atlanticul in fața ochilor, sunt așezata pe nisip fin, am baut acum cinci minute apa unei nuci de cocos, și tot gasesc un motiv sa nu fiu mulțumita? Sunt unde am vrut sa fiu și acum aș fi gata sa ma teleportez altundeva? Prezentul, asta real, tangibil, in care ma gasesc acum, e de nota zece, dar l-aș schimba cu altul ipotetic?

E uimitoare uneori capacitatea minții de a evada din prezent, de a-și gasi motive pentru a nu fi aici și acum, de a vana himere, imaginandu-și ca acolo sta fericirea, in a vedea jungla in loc de palmieri, Marea Caraibilor in loc de Marea Neagra, Machu Picchu in loc de blocurile din Militari, pentru ca atunci cand nalucile astea iau trup ea sa caute altele, și mai diafane decat primele. Uimitoare și regretabila capacitatea asta a minții de a-și fura singura caciula fara incetare, de a inchide ochii, de a refuza sa ma lase sa traiesc, de a crede naiv ca problema nu e ca in tot rastimpul asta a vanat o himera, ci ca a vanat, vezi bine, himera greșita.

Nu?