Pentru un look tanar si proaspat, profita la maximum de ajutorul pe care ti-l da natura! Afla care sunt cele mai bune ingrediente si cele mai reusite retete din natura, care iti pot reda frumusetea.
1. Mierea
Cum te ajuta? Furnizeaza pielii vitaminele, mineralele si aminoacizii de care are nevoie, are capacitati hidratante excelente, rol antiiritant si cicatrizant.
Intretinerea pielii cu miere: bate spuma un albus, apoi adauga o lingurita de miere lichida si amesteca bine. Dupa ce ti-ai curatat fata, intinde aceasta masca uniform si las-o sa actioneze 20 de minute. La final, indeparteaza cu apa calda si hidrateaza pielea cu o crema usoara.
Regenereaza-ti parul cu miere: dupa prima samponare, aplica pe par un amestec facut dintr-o lingurita de miere, doua linguri de ulei de masline si un ou. Maseaza pe par de la jumatate in jos timp de cateva minute, apoi clateste-te cat mai bine cu apa.
2. Lamaia
Cum te ajuta? Sursa importanta de vitamina C, lamaia este solutia ideala pentru multe probleme de frumusete: reda unghiilor si parului stralucirea, protejeaza celulele si netezeste pielea.
Pentru maini si picioare: Ingrijeste delicat zonele in care pielea este aspra cu urmatoarea combinatie: amesteca 50 ml de ulei de migdale cu o lingurita de suc proaspat de lamaie si maseaza locurile cu probleme. Nu te clati, ci lasa mixtura sa intre in piele.
Daca ai coate aspre: Taie o lamaie pe jumatate si maseaza-ti coatele cu ea, dupa fiecare dus. In felul acesta, celulele moarte vor fi indepartate, pielea se va inmuia si cu timpul se va regenera.
Pentru purificarea tenului: Ca sa scapi de cosuri si sa iti cureti pielea, amesteca bine un galbenus cu o lingurita de suc de lamaie si intinde uniform pe fata. Dupa 20 de minute, clateste-te cu apa calduta.
3. Ceaiul
Cum te ajuta? Curata si calmeaza epiderma si opreste raspandirea bacteriilor. Alege intre diferitele tipuri de ceai, in functie de ceea ce vrei sa obtii: ceaiul de musetel e calmant, ceaiul verde contine polifenoli, deci are un puternic rol antioxidant si antiimbatranire, iar cel alb are efect antibacterian.
Pentru ochi obositi: Lasa la infuzat timp de 3 minute doua pliculete de ceai verde, apoi scoate-le, stoarce-le si lasa-le sa se raceasca. Aplica-le apoi pe pleoape si lasa-le sa isi faca efectul timp de 15 minute.
Alunga stresul: Prepara o infuzie concentrata din 5 pliculete de ceai de musetel la o jumatate de litru de apa. Amestec-o apoi cu 3-4 cani de lapte integral si adauga totul in apa calda din cada (temperatura apei trebuie sa aiba in jur de 38 grade C).
4. Sarea de mare
Cum te ajuta? E un produs cu proprietati excelente de exfoliere, capabil sa indeparteze stratul de celule moarte de la suprafata epidermei si sa lase pielea neteda.
Peeling natural: Piseaza 150 g sare de mare, apoi combin-o cu o lingurita sau doua de ulei de masline. Maseaza pe pielea umeda la dus cu miscari delicate si insista pe zonele predispuse celulitei.
Mai mult volum pentru par: Pune o lingura de sare de mare intr-un litru de apa calda si las-o sa se dizolve. Clateste-ti parul cu acest amestec la finalul baii.
5. Branza de vaci
Cum te ajuta?: Are proprietati hidratante, previne uscarea pielii, contine vitamine din grupa B care ingrijesc in profunzime, refacand aspectul epidermei, dar si vitamina E, cu rol antiimbatranire.
Masca 3 in 1: Reda pielii hidratarea si catifelarea de care are nevoie cu urmatorul amestec: da pe razatoarea mica un castravete potrivit, adauga 3 linguri de branza de vaci si doua lingurite de smantana slaba. Amesteca bine ingredientele, apoi intinde masca in strat uniform pe fata, gat si decolteu, dupe ce in prealabil ai curatat pielea. Dupa un sfert de ora indeparteaza cu apa calduta.