Inca din perioada Imparatului Taisho (1912-1925) s-a vorbit de nevoia conectarii celor doua insule, dar primele date au fost adunate abia in 1946 la finele celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Opt ani mai tarziu, cinci feriboturi s-au scufundat din cauza unui taifun, 1.430 de pasageri pierzandu-si viata. Tragedia a dus un an mai tarziu la investigatii rapide asupra posibilitatii aparitiei acestui tunel care ar fi scapat oamenii de furia naturii.
Lucrarile tot nu aveau sa porneasca cu toate ca nevoia de transport a oamenilor era uriasa intre cele doua insule. Peste 4 milioane de pasageri treceau cu feribotul intr-un an in acea zona, in perioada 1955-1965. Si transportul de marfuri aproape ca se dublase la acea vreme. In 1971, anul in care s-a hotarat sa se treaca la treaba, mai multe previziuni aratau ca traficul prin stramtoarea Tsugaru urma sa copleseasca puterea de transport din zona. Iar acest lucru s-a petrecut in 1978, cu 7 ani mai devreme decat se preconizase, cand 9 milioane de oameni traversau anual stramtoarea cu feribotul.
34 de muncitori si-au pierdut viata in primii ani ai sapaturilor care pana in 1982 ajunsesera la 700 de metri fata de lungimea totala a proiectului. La 13 martie 1988, Seikan avea sa fie inaugurat dupa 17 ani de lucrari si 3,6 miliarde de dolari investiti in constructie.
In ciuda sacrificiilor si a investitiilor din zona, oamenii prefera, in ziua de azi, calea aerului in detrimentul calatoriei cu trenul prin acest tunel. Aproape 90% dintre pasageri prefera rapiditatea si costurile mai mici ale plimbarii cu avionul. Totusi, trenul de noapte Hokutosei, ce a intrat in serviciu imediat dupa inaugurarea lui Seikan, este foarte popular printre calatori. Calatoria intre capetele de linie, Tokyo si Sapporo, poate dura si 16 ore. Pe timp de zi, populatia prefera drumul de 3-4 ore cu aeronavele.
Detaliile lui Seikan
Tunelul este compus din trei parti: sectiunea principala, tunelul de serviciu dar si un tunel pilot ce este folosit in caz de avarii si reparatii. Tunelul de serviciu este cuplat la cel principal din kilometru in kilometru pentru a oferi cai de iesire in caz de urgenta.
Doua statii servesc chiar in tunel, inca din 1988: Tappi-Kaitei si Yoshioka-Kaitei. Ele au fost prevazute ca puncte de iesire in caz de pericol in subteran. Statiile comunica cu exteriorul prin tunele mai scurte fata de segmentul normal spre iesire al lui Seikan. Sunt prevazute cu turbine ce scot fumul unui incendiu, cu camere de luat vederi ce pot ajuta la evacuarea pasagerilor, cu un sistem prin infrarosu ce detecteaza incendiul si aspersoare pentru stingerea focului.
Tappi-Kaitei functioneaza in prezent si ca muzeu pentru ca turistii sa se poata informa despre toata istoria acestei constructii. Aceste doua statii au fost primele din lume construite sub mare, Yoshioka-Kaitei fiind plasata si la o adancime de 150 de metri. Este cea mai jos plasata statie din subteran din lume.
