SF-ul si stiinta: Pe Luna nu cresc copaci

0
29

Deși probabil ca  unii dintre noi și-ar dori foarte mult, se pare ca nu vom avea prea curand ocazia de a vedea o colonie lunara plina de oameni și vibrand de activitate. Daca acest lucru nu se intampla nici macar in filme, cum am putea spera ca se va intampla in realitate ? Sau ar trebui, eventual, sa fim ultraoptimiști și sa speram intr-o evoluție a realitații de tipul “viața bate filmul”? Parca n-aș crede.

Dar sa vedem cum ar putea arata viitorul activitații omului pe Luna, ilustrat intr-un film SF cu pretenții de credibilitate: Moon (2009, regia: Duncan Jones, scenariul: Duncan Jones si Nathan Parker).

Dincolo de tema profunda (chiar metafizica) a identitații umane (deci, o clona are suflet?; mai ales ca, in secvența decolarii, o vedem rugandu-se), filmul este o buna ilustrare a felului in care ar putea arata o baza lunara reala in secolul 21.

Potrivit realizatorilor filmului, aceasta așezarea umana ar urma sa aiba un singur scop: acela de a recolta din solul lunar și de a trimite pe Terra o substanța – helium 3 – a carei utilizare ni se spune ca va rezolva criza energetica globala. Nici vorba de oricare alte activitați, cum ar fi cercetarea științifica de orice fel (observații astronomice, experimente biologice in condiții de vid etc, etc) sau de natura militara. Doar minerit și atat. Și in condiții cat mai economice cu putința, de unde și intriga filmului.

Colonia miniera a companiei Lunar Industries numara, in mod obișnuit, un singur locuitor, asistat de un robot fara aspect humanoid, dar care dovedește pe parcursul filmului calitați de prieten pe care ne-am dori sa le intalnim la oricare dintre amicii noștri reali.

Robotul Gerty, un fel de combinație intre Vineri (adica un sprijin impotriva alienarii in condiții de singuratate) și Big Brother (ochiul atoatevazator), in ciuda unei interfețe de comunicare destul de neelaborate (un dispozitiv care se deplaseaza fiind prins de o șina fixata in tavan, dotat cu un braț flexibil, un mic ecran pe care apar diferite smiley-uri, in funcție de atitudinea lui, și o voce foarte umana), face de toate, ca un asistent perfect: pregatește mancarea,  tunde, panseaza ranile  etc. Dar, cel mai surprinzator, Gerty pare a avea sentimente și atitudine. Il observam cum rade, zambește, este incurcat, nemulțumit, plange, mangaie omul și, intr-un final, chiar il ajuta pe acesta, impotriva instrucțiunilor primite „de la centru”, motivand acest comportament prin faptul ca rostul sau este acela de a-l ajuta pe astronaut. Simpatic, acest Gerty.

Interiorul coloniei pare perfect potrivit pentru destinația sa, avand toate funcționalitațile necesare pentru a asigura spațiu de lucru și de relaxare pentru un singur om: centru de comanda, dormitor, bucatarie, duș, gradina, sala de sport și de recreere, și cateva culoare de un alb oarecum…extraterestru.  Perfect previzibil, nimic surprinzator pana aici.

Surprinzator ar putea fi, eventual, faptul ca ansamblul de cladiri nu se afla așezat, așa cum ne-am fi așteptat, complet deasupra suprafeței selenare, ci este amplasat intr-un spațiu sapat in solul lunar. De ce este așa nu știm, nu ni se spune, probabil pentru ca așa este mai economic sau pentru o siguranța sporita, cine știe. Interesant este și numele acestui buncar semi-subteran, Sarang, care in limba malaeziana inseamna cuib. Intr-un fel, pare oarecum firesc: pe Luna, nefiind copaci, probabil ca cea mai buna amplasare a unui cuib ramane, totuși, subsolul.

Mașinile care ni se prezinta intaresc și ele senzația de science-fiction credibil, care domina tot filmul. Roverele lunare nu au niciun fel de extravaganțe, sunt niște autovehicule solide, ca niște tancuri, numai bune pentru a da cu ele o tura pe solul acela neprietenos.  La fel, și „combinele” spațiale care recolteaza solul lunar și il proceseaza spre a extrage din el substanța mult-dorita se aseamana, intr-o oarecare masura, cu seceratoarele care  pot fi vazute funcționand pe campurile terestre.

Chiar și astronautul secolului 21 este un om absolut obișnuit: un tip un pic blazat (nici vorba de vreun impuls de a explora ceva din lumea straina in care se afla), mai degraba vulnerabil,  cu bucurii și tristeți, angoase și așteptari, bantuit de obișnuitele sinusoide familiale (soția l-a parasit o vreme) și total dependent de sentimentele lui. Un omuleț comun, simpatic, care nu-si dorește altceva decat sa-si vada contractul terminat pentru a se intoarce la nevasta și copil. Așadar, unicul locuitor al coloniei numara cu greu zilele care il despart de expirarea contractului sau, imparțindu-și timpul intre activitațile profesionale, convorbirile cu familia de pe Terra, sport, urmarirea programelor tv și cateva hobby-uri, cum ar fi gradinaritul sau modelarea de mici casuțe din carton.

Remarcabile cu adevarat sunt peisajele exterioare, de un realism și o stranietate perfect ingemanate. Atat perspectiva splendida a Pamantului vazut de pe Luna, cat și vastitatea monocroma a campiilor selenare (pustii, dezolante dar atat de provocatoare din perspectiva celor ce ar putea fi descoperite acolo) fac mult din puterea de seducție a filmului, aducand in prim-plan dimensiunea mitologica a spațiilor indepartate. Plasarea lor intermitenta pe parcursul acțiunii reușește sa ne transmita misterul și fascinația unei lumi ce așteapta sa fie explorata cu adevarat.

Dar, daca ar fi sa dam crezare filmului, acest lucru nu se va intampla prea curand, in viitorul apropiat Luna continuand sa ramana un mediu natural neimblanzit, greu accesibil, in care omul va funcționa cu dificultate.   Prezența umana  acolo va fi in continuare destul de redusa, fiind dictata de rațiuni strict economice și nicidecum de vreun avant explorator.

Scurta concluzie

Viitorul prezenței omului pe Luna nu suna nici bine, nici rau, ci suna minimal.Astfel, nu ne mai ramane decat sa speram ca pe Planeta Marte  vom reuși sa fim ceva mai prezenți decat ne vom fi invrednicit sa fim pe Luna.