Basescu susține legea ce permite primarilor sa-și delege competențele

Basescu a aratat mai intai ca legea nu a fost contestata nici de Parchete și nici de ANI in perioada cat s-a aflat la promulgare. „Vreau sa știți ca in toate cele 20 de zile cat a stat la Cotroceni, plus cele trei zile la Consiliul Legislativ, nu a existat nicio observație nici de la Parchete, nici de la ANI”, a spus Basescu.

Acesta a adaugat ironic ca ințelege ca „se reduce spectacolul arestarilor”, dar a susținut ca funcționarii publici trebuie și ei responsabilizați.

„Eram singurul care aveam o experiența in administrația locala și am considerat ca promulgarea legii este corecta și ca legea este corecta. Ințeleg ca se reduce spectacolul daca nu avem primari arestați, ca din ce sa traim daca nu avem spectacolul arestarilor? Dar marea problema este a responsabilitații (…) Cred ca masura este corecta, cred ca se face un transfer de responsabilitate catre cel care ii furnizeaza primarului documentele”, a punctat Basescu.

El a povestit apoi din experiența sa de primar general. „Eu ca primar general am avut foarte multe plangeri penale, in principal la restituiri. Și nimeni nu chema pe altcineva in judecata deși de multe ori aveam senzația ca proprii subordonați, știind ca nu raspund… Mergeau cu BMW-uri și primarul semna”, a comentat Basescu. „Și sa știți ca nu am gasit formula sa fiu aparat de juriștii Primariei in instanța, intotdeauna a trebuit sa platesc avocați (…) Am cheltuit foarte mult pe avocați”, și-a amintit șeful statului.

El a adaugat ca un primar are foarte multe documente de semnat și ar trebui sa fie „superjurist ca sa se descurce”. „Nu știu daca știți ce este pe masa unui primar. Toate au in spate avizele subordonaților, dar singurul care raspundea era primarul”, a punctat Basescu.

„Va asigur ca vor fi primari care vor delega foarte mult și primari care vor delega foarte puțin, in funcție de experiența și  de increderea pe care o au in propriul aparat”, a mai spus președintele.

Acesta a suținut ca nu se pune problema ca primarii sa fie feriți in viitor de anchetele DNA. „Ce funcționar vedeți dvs in fața unui procuror care ii spune „Nene, ai semnat aceasta autorizație ilegala” și sa nu spuna ca primarul l-a pus? Și atunci tot la DNA ajunge dl primar, daca se baga dupa ce a delegat competența”, a mai declarat Traian Basescu.

O intreaga dezbatere publica s-a iscat in jurul unei legi care da voie aleșilor locali – primari și președinți de CJ – sa-și delege dreptul de semnatura catre mai multe categorii de angajați ai instituțiilor pe care le conduc, ceea ce i-ar scapa pe așa-numiții „baroni locali” de problemele cu ANI și DNA.

Intrarea in vigoare a legii a fost semnalata prima oara de Laura Ștefan intr-un articol publicat marți in Revista 22, unde constata ca „de acum incolo, pentru toate ile­galitațile din administrația locala vor ras­punde acarii Paun, iar pentru politicieni, even­tuala tragere la raspundere a subalternilor va fi doar o paguba colaterala, o mica di­ficultate de parcurs”.

Concret, actul normativ prevede ca primarul sau președintele Consiliul Județean poate delega atri­bu­tiile ce ii sunt conferite de lege nu doar viceprimarului sau secre­ta­ru­lui unitatii administrativ-teritoriale, ci și con­ducatorilor compartimentelor functionale sau „personalului din aparatul de spe­cia­litate, precum si conducatorilor ins­ti­tu­tiilor si serviciilor publice de interes lo­cal/județean, in functie de competentele ce le re­vin in domeniile respective”.

Inițial, articolul Laurei Ștefan nu a facut valva, dar joi in discuție a intervenit Monica Macovei, care a protestat public impotriva actului normativ. Sorina Matei a scris și ea pe blogul sau, iar vineri dezbaterea a explodat prin apariția unui articol in Gandul despre „superimunitatea baronilor” și a altuia pe Hotnews, in care Dan Tapalaga explica, citand surse judiciare, faptul ca modificarile vor da posibilitatea primarilor și șefilor de Consilii Județene sa scape de eventuale anchete penale ale DNA.

„Prin noile modificari, daca primarul sau șeful CJ iși deleaga comptențele unui funcționar din subordine, șef serviciu sau șef birou, chiar daca acest functionar savarșește o infracțiune, el nu mai poate fi urmarit penal de DNA ci de Parchetul local. De ce? Pentru ca primarul sau șeful CJ se va apara: am semnat ceva? Nu. Mai mult, aveam atribuțiile in domeniul respectiv delegate unui funcționar. Luați-l pe el. Iar DNA nu il pot lua pe el pentru ca excede competenței sale”, explica o sursa citata in articolul publicat de Dan Tapalaga pe Hotnews.

Jurnalistul a revenit in cursul dupa amiezii cu un nou material in care explica faptul ca nu doar activitatea DNA va fi afectata de noul act normativ, ci și cea a ANI. „Prestatorii de servicii din subordinea Primariei sau Consiliului Județean vor putea incheia contracte cu societați controlate de aleșii locali, șefi de CJ sau primari, fara ca aceștia sa mai poata fi acuzați de conflict interese daca iși deleaga atribuțiile catre șefii instituțiilor din subordinea lor”, se arata intr-o analiza realizata de Agenția Naționala de Integritate consultata de Hotnews.ro.