Doctorul Mircea Penescu, mereu in slujba bolnavilor

Mai bine de jumatate de secol

,,Dr. Carol Davila exista de 58 de ani si, initial, a fost spitalul sectorului 1 din Bucuresti, alaturi de Spitalul Grivita, actualul Sf. Maria. Incet, incet, si-a structurat specificul renal si, incepand din 1974, odata cu sosirea profesorului Nicolae Ursea, aici s-a infiintat primul centru de hemodializa cronica din Romania, singura sansa de salvare a mii de pacienti condamnati la moarte prin insuficienta renala. Spitalul a ajuns un centru metodologic pentru nefrologie si dializa si aici s-au format toti cei care ulterior au condus nuclee de nefrologie in toata tara. In anii 90, in perioada in care stabilitatea unitatilor medicale era in pericol, dr. Mircea Penescu, directorul general al Spitalului Carol Davila, a pus aceasta titulatura, de Spital Clinic de Nefrologie, pentru a evidentia o preocupare prevalenta si pentru a marca unicitatea ca specialitate. ,,Spre spitalul nostru aflueaza o serie de bolnavi cu afectiuni acute si cronice. Detinem arsenalul investigational capabil sa descifreze diagnostice, urmand ca apoi sa prescriem tratamente, fie prin epuratie extrarenala (hemodializa si dializa peritoneala), fie sa declansam procedura de acceptare in programul de transplant.

Un spital ,,cu noroc

Spitalul a suferit mari transformari in ultimii ani, centrul de hemodializa s-a modernizat, iar de doi ani este externalizat. Sectiile sunt dotate cu aparatura de inalta performanta, in pas cu ultimele modernizari din Occident. Lupta personalului medical de la Spitalul Carol Davila a fost, dintotdeauna, de a ajunge la nivel top. ,,Eu zic ca suntem comparabili cu oricare centru de hemodializa din Vest, ne-am straduit foarte mult sa dezvoltam gama de investigatii si sa crestem dotarea cu aparatura. Nu a fost usor. Cel mai important lucru este ca am reusit, intr-o tara si intr-un domeniu al medicinei unde cam totul este in degringolada, sa obtinem aprobarea si finantarea necesare construirii unei noi cladiri, o extindere a spitalului. Demersurile dr. Mircea Penescu nu au ramas fara ecou. ,,Spre surprinderea noastra, primaria ne-a propus chiar si finantarea pe care nu o speram. Cum am reusit? Am facut o adresa in care subliniam, ca prin bunavointa ministerului, cu fonduri de la Banca Mondiala, va fi consolidata cladirea veche a spitalului. Mi-am exprimat ingrijorarea ca in conditii de santier va fi greu sa continuam activitatea de dialiaza, care presupune conditii de igiena gen bloc operator. Cupland aceasta ingrijorare cu faptul ca anul viitor se implinesc 30 de ani de la prima hemodializa cronica din Romania, solicitam aprobarea de principiu pentru construirea in curtea spitalului a unui corp nou de cladire. Gasisem chiar si oameni care sa investeasca in acest proiect. Raspunsul primarului Vasile Gherasim l-a naucit pe directorul Mircea Penescu. ,,Nu numai ca sprijinim si incurajam, ci si finantam. A intervenit schimbarea de putere de la primarie, dar acest lucru nu a impiedicat reluarea cu si mai mare intensitate a proiectului. A fost initiat un concurs de proiecte la care au participat peste 60 de arhitecti din tari avansate ale Europei, alaturi, evident, si de romani. Juriul a fost extrem de onorant: profesorul Stefan Perianu, rectorul Facultatii de Arhitectura, decanul Facultatii de Arhitectura, arhitectul-sef al Capitalei si, nu in ultimul rand, dr. Mircea Penescu. A castigat un tanar arhitect roman. Formalitatile au durat mult si au amanat inceperea lucrarilor astfel ca acum santierul e in plina desfasurare pentru constructia noua. Se asteapta, de asemenea, inceperea lucrarilor pentru consolidarea corpului principal. In privinta dificultatilor enorme care se vor ivi odata cu inceperea santierului, concomitent cu ridicarea noii constructii, singura sansa a personalului medical, dar si a pacientilor este o cladire, aflata vizavi de spital, cu o istorie indelungata (a apartinut familiei Sutu, apoi fratelui regelui Carol, apoi a fost sediul Gestapo-ului, prima policlinica cu plata, Sanepidul, iar timp de 10 ani a fost locuita de un chirias). Dr. Mircea Penescu spune ca a castigat procesul prin care revendica aceasta casa si spera ca va obtine cu adevarat cladirea, unde ar putea transfera o parte din functiunile spitalului.

Nu mi-a trecut prin cap sa raman in strainatate

Desi peste jumatate din colegii sai sunt medici realizati in strainatate, in Europa sau in SUA, dr. Mircea Penescu nu s-a gandit niciodata sa plece din tara. Nu face insa o glorie din asta. ,,Asa sunt eu construit. Am avut prea multe ancore aici, mi-e draga aceasta tara, mi-e drag spiritul deschis si fraternal romanesc, am multi prieteni, multe rude, am senzatia unei sigurante si increderi deosebite si, cu toate ca am strabatut vremuri imposibile, care te duceau la disperare, gandul de a pleca pentru binele meu sau al familiei nu mi-a trecut prin cap.

Medicina si muzica?

Dr. Mircea Penescu este convins ca medicina si muzica sunt doua fatete ale unei dotari native si ca ceea ce a generat interesul pentru om si dorinta de a-l sustine in suferinta sa este si ceea ce naste aplecarea catre muzica. Amandoua, spune el, sunt cautari ale agoniei universale: sanatatea si armonia sunetelor. De unde au medicii aceasta aplecare speciala catre arta? Ne putem gandi la anticul zeu Apolon, care era zeul luminii, zeul poeziei si zeul sanatatii. Putem sa ne gandim ca medicii, in viata lor aspra, zi si noapte confruntati cu suferinta, cu raul, cauta o supapa, o evadare in lumea mirifica a sunetelor… ,,Eu am facut muzica cu mult inainte de a face medicina pentru ca m-am simtit atras de ea. Cred ca acea vocatie care te apropie de om te apropie si de arta. Directorul Spitalului Carol Davila este violonist in orchestra medicilor si presedinte al Fundatiei Medicii si Muzica. Orchestra are 54 de ani si este cea mai veche din Europa. ,,Am avut sansa sa fiu ucenicul celui care poate fi considerat creatorul acestei orchestre, marele doctor clinician Ermil Nichifor, unul dintre sectiei de la Colentina. Inca din anul intai de facultate, din prima luna, am intrat in aceasta orchestra. De atunci nu a trecut o saptamana fara sa fiu la vreo repetitie. Orchestra este a doua familie. E cinic ce spun acum, dar i-am jurat doctorului Nichifor, pe patul de moarte, ca voi face tot ceea ce tine de mine ca aceasta orchestra sa traiasca. Mai mult decat atat, acum ii poarta numele.Spitalul Clinic de Nefrologie ,,Dr. Carol Davila este singurul spital de nefrologie din Romania. In plus, este unic si pentru ca e condus de un violonist: dr. Mircea Penescu, presedintele Fundatiei Medicii si Muzica