Stiai ca dragostea are patru dimensiuni? Aici veti invata mai multe aspecte pentru a le integra pe fiecare in viata noastra.Ni se pare interesant si oportun sa reflectam asupra dimensiunilor persoanei care se regaseste si in actul de a iubi. Suntem o unitate complexa de corp si spirit, alcatuita din diverse dinamisme care intra in joc in fiecare dintre experientele umane.
Si, daca tinem cont de faptul ca iubirea este o experienta fundamentala in viata omului, este si mai interesant sa asiguram integrarea acestor dimensiuni. Pentru a le descrie, il vom urmari pe J. Noriega in cartea sa Destinul lui Eros si mostenirea filozofico-teologica a lui K. Wojtyla, adica a Sfantului Ioan Paul al II-lea.
A iubi este cea mai mare si mai umanizatoare actiune pe care o poate desfasura orice persoana, in care, la randul sau, se decide intregul destin al acesteia. De fapt, Sfantul Pavel scrie un frumos imn catre caritate, iar Sfantul Ioan al Crucii ajunge pana la a afirma: „Seara te vor cerceta in dragoste; invata sa iubesti asa cum vrea Dumnezeu sa fie iubit si paraseste-ti starea.
Cu toate acestea, pentru a „iubi ca pe Dumnezeu” este necesar sa recunoastem mai intai cum ne-a facut Dumnezeu pe noi, constitutia umana. In acest sens, este convenabil sa observam propunerea lui J. Noriega privind cele patru dimensiuni ale experientei amoroase.
Dimensiunea corporal-senzuala
Este cea mai evidenta dimensiune la nivel sensibil. Ea se refera la celalalt drept „corp-perceput”, fara a uita primul fapt despre el: caracterul sau sexual, care patrunde in toata reprezentarea sensibila a celuilalt. Apoi experimentam valorile lor sexuale ca fiind complementare propriului nostru corp.
Atentia unuia si celuilalt se concentreaza asupra acestei complementaritati, pe care o putem considera ca o prima aproximare a limbajului corpului prin atractie senzitiva. Actul spre care se indreapta aceasta dimensiune este uniunea sexuala, care, odata realizata si in majoritatea cazurilor, produce o satisfactie senzuala, o placere carnala.
Dimensiunea afectiv-psihologica
Intram, deci, in impactul pe care il produce in noi persoana celuilalt, felul in care ramane in noi prin memorie si imaginatie, motivata de atractia perceputa la inceput.
Emotia traita este produsul propriei intelegeri a modului in care celalalt traieste si isi exprima masculinitatea sau feminitatea. Sfantul Ioan Paul al II-lea le considera „cele doua constiinte complementare ale sensului trupului”.
La nivel psihologic, observam o tensiune reciproca fata de comuniune, evidentiata, la randul sau, in prima dimensiune. Acea comuniune intre oameni captiveaza prin posibilitatea de a patrunde in lumea interioara a celuilalt, adica in modul lor particular masculin sau feminin de a reflecta asupra realitatii.
Aceasta descoperire a intimitatii personale a celuilalt fascineaza si provoaca dorinta de a construi o punte intre lumea lor si a lor. In acest fel, se realizeaza actul acestei dimensiuni: unirea sentimentelor, care cauta sa simta si sa mediteze realitatea „impreuna”, si produce o anumita placere emotionala.
Dimensiunea personala
In aceasta dimensiune ne minunam de persoana celuilalt. Desi plecam de la o complementaritate senzuala si afectiva, acum incercam sa elucidam ca iubirea pe care o traim fata de ea este, tocmai, fata de „persoana” ei in sine.
Adica ponderea specifica a existentei sale, asa cum a mentionat aurarul in Atelierul Goldsmith, de K. Wojtyla, avand in vedere ponderea aliantelor. „Greutatea specifica” care indica integritatea existentei sale ca „in sine”.
„Stupoarea” generata de luarea in considerare a unicitatii si alteritatii celuilalt ma cheama sa promovez, tocmai, acea „alteritate”, sa apreciez o manifestare din ce in ce mai perfecta a persoanei sale.
In acelasi timp, constat, datorita dimensiunilor anterioare, ca modalitatea de a o face este prin „darul sincer al sinelui”.
Corpul si sentimentele pe care celalalt le provoaca in mine conduc dorinta de donatie, precum si certitudinea unei anumite reciprocitati si stabilirea unei comuniuni de persoane care sa permita, prin reciprocitate, sa dobandeasca perfectiuni subiective, conform vocatiei sociale. si subiecte initiale. Atunci simtim o bucurie spirituala (gaudium), care vine din comunicarea reciproca a bogatiei spirituale a sotilor.
Dimensiunea religioasa
Aceasta dimensiune este cheia pentru a da o unitate esentiala celor trei anterioare. Nu este, asadar, un plus „pentru catolici”, ci cheia intelegerii valorii unitatii dimensiunilor in integritatea actiunii.
In acest moment ne concentram asupra sentimentului de stupoare pe care ni-l provoaca luarea in considerare a irepetabilitatii celuilalt si incercam sa-i elucidam originea. Ne aflam in fata antipodelor misterului lui Dumnezeu prezent in sotul nostru.
Vedem ca in el exista ceva care il traverseaza, transcenzand insasi persoana lui si, in acelasi timp, dandu-i sens si, deci, valoare reala si obiectiva. Este un fiu al lui Dumnezeu si, ca fiecare fiu, este unic.
Ajungem astfel la actul corespunzator acestei dimensiuni: lauda si multumire pentru persoana persoanei iubite. Ii multumim lui Dumnezeu pentru existenta ei, pentru darul pe care ni l-a facut noua, pentru ca El a facut-o un dar mai ales pentru mine si pentru intreaga omenire.
Suntem constienti ca este voia Lui sa ne iubim unii pe altii, ca este planul sfinteniei pe care ni-l propune El. In felul acesta, se traieste o rugaciune care comunica cu Creatorul si produce in noi o fericire (beatitudo) care anticipeaza Fericirea cereasca, cand comuniunea noastra este deplina in Dumnezeu.
Integrarea iubirii
Sfantul Ioan al Crucii ne sfatuieste: „Luati-L pe Dumnezeu sot si prieten cu care veti umbla neincetat, si nu veti pacatui si veti sti sa iubiti, iar cele necesare se vor face cu bine pentru voi”. Cautand sa inteleaga si sa indeplineasca voia lui Dumnezeu, omul nu va gresi niciodata: va cauta sa traiasca sfintenia ca un act de dreptate fata de Creator.
Spre deosebire de ceea ce se intampla in procesul de recunoastere a celuilalt, pentru a realiza o adevarata ordine a dimensiunilor fata de iubire trebuie sa plecam de la luarea in considerare a ultimei dimensiuni: celalalt este un fiu al lui Dumnezeu iubit cu o iubire divina anume, pe care il se exprima in identitatea sa unica.
Aceasta consideratie ridicata a celuilalt cere o donatie care sa fie la acelasi nivel, asa ca trebuie sa cautam sa corespunda demnitatii persoanei iubite prin actiuni care sa tina cont efectiv de aceasta integritate. Nu este convenabil sa te concentrezi doar pe valorile senzuale fara a intelege locatia lor integrala in organismul personal.
Integrarea dimensiunilor
Integrarea dimensiunilor intr-un mod personal este cunoscuta si sub denumirea de ordo amoris. Dragostea randuita promovarii celuilalt este virtuoasa si isi ia forma din caritatea care se daruieste in intregime celuilalt.
Angajamentul personal fata de integrare se supune aceleiasi dinamici interne care necesita un raspuns; intelegeti, responsabilitatea pentru cadoul primit. Despre aceasta este virtutea castitatii, care ordoneaza toate dinamismele persoanei catre donatia in dragoste.
Este posibil, ne-am putea intreba. Desigur ca este posibil sa se integreze si sa armonizeze dinamismele iubirii. Dar aceasta presupune o transformare a persoanei, care recunoaste ca exista un orizont de viata buna si fericita realizat prin iubirea la care este chemat inca de la inceputul existentei sale.
Pentru a realiza acest lucru, convingerea si munca personala sunt necesare in realizarea unor obiceiuri care se conformeaza virtutilor. Cu toate acestea, acest lucru nu este suficient. Increderea si ajutorul Harului lui Dumnezeu, prezent in Sacramente, privilegiat inseamna ca Hristos ne-a lasat sa ne rascumparam inima si sa o facem capabila sa iubeasca la masura dumnezeiasca esentiala: pentru totdeauna.
